AcasăNewsCând încep marile festivaluri de muzică. S-a enunțat o dată

Când încep marile festivaluri de muzică. S-a enunțat o dată

Când încep marile festivaluri de muzică. S-a enunțat o dată (sursa foto: facebook/Bogdan Gheorghiu)

Pe măsură ce se vorbește constant, de la nivelul guvernanților, despre dorita intensificare a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, în vederea atingerii dezideratului anunțat de către premierul Cîțu, acela ca de la 1 iunie să se facă un prim pas în vederea ”revenirii la normalitatea” de dinaintea pandemiei, se discută tot mai mult și despre evenimentele specifice verilor, cum sunt concertele și festivalurile.

Mai nou, s-a aflat și un orizont de timp, o posibilă dată de la care s-ar putea relua marile festivaluri de muzică, mult – așteptate de public.”În momentul în care vaccinarea merge bine și vom ajunge la o rată de vaccinare satisfăcătoare, eu zic că de la mijlocul verii, undeva după 15 iulie, putem discuta de desfășurarea marilor festivaluri. De aceea, avem acest grup de lucru făcut la dispoziția premierului țării, avem un reprezentat al premierului în persoana domnului Victor Costache”, din câte a anunțat Bogdan Gheorghiu, marți la postul B1TV.

Care sunt scenariile ce vizează organizarea evenimentelor

În acest sens, ministrul Culturii, a trecut în revistă cele două scenarii avute în vedere, cu privire la astfel de evenimente care se organizau înainte ca pandemia să dea bătăi de cap și să aducă restricții peste restricții, astfel încât să se evite aglomerările de persoane, pentru a se evita pe cât posibil răspândirea noului coronavirus.

Primul dintre acestea are în vedere marii organizatori de evenimente și varianta ca să existe centre de testare la intrare, pentru a fi folosite în cazul participanților care nu au nici adeverință de vaccinare, ca dovadă că au fost imunizați antiCovid, nici un test PCR negativ.

În acest moment, încercăm să răspundem tuturor cerințelor în momentul în care elaborăm aceste norme – noi deja le-am supus dezbaterii pe site-ul ministerului. Vorbim de scenariul cerut de marii organizatori, scenariul 1, în care dânșii se obligă să facă investiții legat de ceea ce înseamnă un filtru epidemiologic la intrare, acolo să se ceară o adeverință de vaccinare, un test negativ efectuat cu maximum 48 de ore, vorbim aici de un test PCR, sau un document medical care să ateste faptul că te-ai imunizat pentru că ai trecut deja prin boală.

În cazul în care nu îndeplinești niciuna din aceste trei condiții, organizatorii se obligă să facă centre de testare la intrare, ulterior cel testat urmând să achite biletul care să includă și contravaloarea testului efectuat”, a explicat ministrul Gheorghiu.

Ce presupune scenariul 2, destinat micilor organizatori de evenimente

Lucrurile ar putea sta altfel în cazul organizatorilor de evenimente de proporții mai reduse, în acest sens existând un scenariu 2, destinat acestora, în care se au în vedere limitarea numărului de participanți, dar și alte măsuri restrictive.

Micii organizatori de evenimente, cei care le organizează la o scară mai mică, au spus că astfel de investiții sunt total nerentabile pentru ei și atunci, pentru dânșii, am elaborat scenariul 2, care implică mai puține costuri organizatorice, adică nu ai nevoie de centru de testare la intrare și nu se mai cere niciun fel de document, dar în schimb depinzi de rata de infectare locală, ai limită de spectatori, ai limită de ocupare a spațiului, în raport cu capacitatea maximă, deci restricțiile sunt mult mai multe”, a a mai precizat ministrul Culturii.

Zilele trecute, primarul liberal Emil Boc făcuse referire la Untold, cunoscutul festival găzduit de orașul Cluj, tot cu trimitere la campania de vaccinare – DETALII AICI. De altfel, edilul nu a trecut cu vederea nici concertul-experiment de la Barcelona, de săptămânile trecute, declarându-se deschis variantei ca un astfel de eveniment să fie organizat la Cluj – VEZI AICI.

101 afisari
Zenville

Ultimele știri

Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic

Şoferii care ar dori să iasă cu maşina prin Bucureşti, în weekend, trebuie să ştie că Poliţia Rutieră a stabilit câteva restricţii. În Capitală,...

Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici

Psihologii au finalizat un studiu efectuat asupra şoferilor care au fel de fel de îndeletniciri la volan, altele decât doar să conducă maşina.Oamenii de...
proger