AcasăNewsCampionii Echipei de Robotică AutoVortex a României s-au întors victorioși de la Tripoli....

Campionii Echipei de Robotică AutoVortex a României s-au întors victorioși de la Tripoli. Se pregătesc pentru Mondialele din SUA

Campionii Echipei de Robotică AutoVortex a României s-au întors victorioși de la Tripoli. Se pregătesc pentru Mondialele din SUA

Victorie! Așa a sunat strigătul de bucurie al Echipei Raționale de Robotică Autovortex  a României, ieri, pe Aeroportul Otopeni, la întoarcerea campionilor de la concursul din Libia. Tinerii românii au reușit să ofere, dincolo de granițe, o lecție de profesionalism, de bună educație și de entuziasm pentru viitorul omenirii. O echipă de vis, care a reușit să obțină locul întâi la competiția internațională din Tripoli (Libia), format din liceeni extrem de bine pregătiți și îndrumați de managerul de la AutoVortex, Ionuț Valentin Panea, asistent  profesor la ASE.

Cei plini de emoții au fost părinții, care așteptau, cu sufletul la gură, aeronava de la  Istanbul. ” Am avut oarece rețineri când am auzit că acest concurs va fi în Libia. Dar am primit garanții că totul va fi bine și acest lucru a fost confirmat prin buna organizare. Am ținut legătura permanent cu băiatul meu care mi-a spus că totul a fost pregătit ca la carte, iar copiii noștri au dovedit lumii întregi că sunt niște campioni”, ne-a declarat tatăl lui Răzvan Boabeș, care a stat parcă pe ghimpi, până și-a luat în brațe băiatul.

La rândul său, mama lui Alex Costea, nu mai avea stare. ”Sunt niște copii foarte buni. Este meritul lor, au muncit foarte mult. Este cu atât mai mult de lăudat, ținând cont de aceste vremuri. Alex și-a sacrificat multe bucurii ale copilăriei, tocmai pentru a învăța robotică și informatică”.

Plin de energie, după un drum așa de lung,  profesorul Ionuț  Panea ne-a povestit întreaga aventură: ”Am ajuns tocmai în Libia, la mama dracului. A fost frumos. Nu ne-a obligat nimeni să ne ducem acolo. Toți râdeau de noi, spuneam să ne luăm doar bilet de dus. Ne-am întors în viață, și cu locul întâi și calificați la mondiale. Prima echipă din lume calificată. O adevărată aventură, am reușit să aduc o echipă de copii foarte frumoși, din care o fată. În luna aprilie ne vom duce în America. Nu știu ce a fost în minte părinților de i-au lăsat (nr.râde). În ultimul moment ne-am luat biletele. Nu știam unde o să stăm în Libia. Acolo, ne-am simțit ca niște exponate. Toată lumea de acolo vroia să ne cunoască, să facă poze. Eram ca vedetele”.

Acesta ne-a explicat că echipa AutoVortex funcționează de 11 ani și se face, permanent, schimbul de generații. ”Pentru acești copii, este o experiență unică, pentru unii este primul an, iar pentru alții, prima săptămână. Ne-am cunoscut din mers, dar am fost o echipă”.

Alex Costea este puțin obosit, dar plin de entuziasm: ” Sunt foarte mulțumit cu această victorie, este pentru prima dată când particip la o asemenea competiție de anvergură internațională. Avem nevoie de o mare pregătire și pentru SUA, dar rezultatele o să fie pe măsură. Este o pasiune din perioada liceului, am lucrat din greu,  de multe ori până la 4-5 dimineața. Am făcut multe sacrificii, dar am avut și satisfacții. Da,  vreau o carieră în robotică, vreau dezvoltare profesională și în programare”.

Cudrici Sebastian Dimitrie, liderul  echipei  AutoVortex de trei ani, ne-a declarat că  se simte împlinit: ” O să ne dăm totul în SUA. Am învățat de la cei mari ce înseamnă succesul.Am făcut  mai întâi programare, apoi, design, și am participat activ la roboți”.

Singura fată din echipă, Ioana Maria Dicu, susține că a fost o experiență unică. ” Am fost tratată foarte frumos, ca fată, în Libia, nu am avut probleme. Urmează să mergem la mondialele din SUA. De mică eram curioasă, îi întrebam pe părinții mei cum este cu roboții, iar la liceu am zis să-mi dau o șasă să înțeleg ce înseamnă construcția unui robot”.

Echipa Națională de Robotică a României AutoVortex a obținut locul 1 la Campionatul Internațional de Robotică din Libia desfăşurat în perioada 17-18 februarie 2022 la Tripoli. Perioada a coincis cu sărbătoarea zilelor festive legate de Revoluția din Libia.

În urma câştigării medaliei de aur şi a locului 1, Echipa Națională de Robotică a României AutoVortex a obținut invitația de a participa la Campionatul Mondial de Robotică ce se va desfăşura fizic în perioada 20-23 aprilie 2022 la Houston, SUA.

Echipa a fost compusă din următorii elevi iscusiți şi neînfricați care au condus roboții României spre victorie: Cudrici Dimitrie Sebastian – Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din Bucureşti, Boabeş Răzvan Mihai – Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din Bucureşti, Dicu Maria Ioana – Colegiul Național Grigore Moisil din Bucureşti, Hănțăscu Florin Adrian – Colegiul Național de Informatică Spiru Haret din Suceava şi Costea Alexandru Ionuț de la Mark Twain International School of Bucharest.

Echipa este mentorată de studenta eminentă Lipianu Ana Andreea de la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi coordonată de asist. univ. dr. Panea Ionuț Valentin din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

author avatar
Andrei Coman