Cauta

Camere video în sectorul 1, pentru descurajarea depozitării ilegale a deșeurilor

Primăria Sectorului 1, prin Poliția Locală, a demarat o amplă acțiune pentru combaterea depozitării ilegale a deșeurilor pe domeniul public al acestei zone administrative, anunță instituția condusă de către Dan Tudorache, într-un comunicat remis redacției.

În urma sesizărilor frecvente referitoare la încălcarea normelor de salubrizare și igienizare ale Municipiului București, în anumite locații de pe raza Sectorului 1, polițiștii locali au început montarea de camere video în zonele vulnerabile, cu scopul descurajării depozitării nelegale a deșeurilor și sancționării celor care practică asemenea activități ilegale.

Până la sfârșitul anului, vor fi montate aproximativ 200 de camere de supraveghere, însă numărul exact al acestora va fi stabilit după aprobarea proiectului de buget aferent. Camerele vor fi montate în zonele predispuse depozitării ilegale a deșeurilor: Străulești, Grivița, Băneasa, Bucureștii Noi, Șos. București-Ploiești, Șos. Odăi etc. Lista se va completa în funcție de sesizările primite din partea cetățenilor cu privire la depozitarea nelegală a deșeurilor. Pentru fiecare zonă sesizată se vor efectua studii tehnice în vederea găsirii soluțiilor pentru punerea în funcțiune a camerelor de supraveghere.

Prima cameră video amplasată în acest scop este deja funcțională la intersecția dintre str. Constantin Godeanu și str. Acetilenei, unde au fost surprinși cetățeni care descărcau deșeuri din autovehicule proprietate personală.

Polițiștii locali au aplicat sancțiuni contravenționale, iar angajații Serviciului Monitorizare, Documentare și Analiza Informației lucrează la un sistem de alertare, care să permită echipajelor din teren o intervenție promptă.

Nerespectarea prevederilor normelor impuse de HCGMB nr. 120/2010 de către persoanele fizice și juridice constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 200-5000 lei.

Cheltuim sume importante din banii cetățenilor ca să facem curățenie în cel mai mare sector din București. Dar ca să fim eficienți și să avem un sector curat, trebuie să combatem  practicile celor care nu înțeleg că orașul este doar o prelungire a propriei locuințe, pe care trebuie să-l îngrijească și să-l păstreze curat.  De aceea, Poliția Locală a demarat un program de monitorizare video a <<punctelor fierbinți>>, unde știm că se întâmplă frecvent astfel de lucruri.  Sancțiunile contravenționale pe care le vom aplica  vor fi pe măsura investițiilor pe care le facem în curățenie, bineînțeles în limita prevăzută de legislația în vigoare”, afirmă Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Cetățenii Sectorului 1 pot sesiza depozitarea ilegală a deșeurilor pe domeniul public trimițând un e-mail pe adresa: contact@politialocalasector1.ro sau sunând la numărul de telefon 021/9540, apelabil 24 de ore din 24.

În prezent pe raza Sectorului 1 sunt montate 376 camere de supraveghere care monitorizează cu precădere zonele aglomerate. Pentru prevenirea faptelor antisociale,  estimăm că în următorii patru ani numărul camerelor de supraveghere a domeniului public va ajunge la aproximativ 1.000.

Ultimele stiri

  • Horoscop 9 iulie 2025 – Este timpul să începeți să luptați mai mult
  • Alege ce citești
  • Controlul exporturilor de pământuri rare: bun pentru China, rău pentru afaceri
  • Emmanuel Macron învață ce înseamnă dominația Nvidia
  • Miza acaparării României. Apele din statele UE sunt otrăvite
  • Importăm și șefii de servicii secrete? Cu dedicație de la Elysee: Cioloș la SRI, Ciolacu la SIE!
  • Cel mai mare port al Europei se pregătește pentru un război cu Rusia
  • Bolojan și coaliția își bat joc de populație. Cresc subvențiile de la stat pentru partide
  • Israel și America nu au îngenuncheat Iranul
  • Atac mișelesc. CCR interzice grevele și protestele românilor
  • Exit mobile version