Cauta

Camarila lui Flutur face legea în Suceava

Camarila lui Flutur face legea în Suceava - Ziarul National

Cazul Suceava reprezintă punctul maxim al incompetenței guvernamentale și locale în lupta cu pandemia de coronavirus. La nivel național sunt înregistrate astăzi 11.339 de cazuri, dintre acestea 2.650 fiind înregistrate în județul Suceava. În ceea ce privește numărul de decese, din 631 înregistrate la nivel național, 113 sunt în Suceava.

Principalul vinovat pentru dezastrul umanitar de la Suceava este Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean și unul dintre cei mai importanți baron locali ai PNL. Acesta a reușit în ultimii ani să ajungă la un control total al județului, iar unul dintre cele mai căpușate obiective din județ a fost chiar Spitalul Județean Suceava.

Toate funcțiile din județ sunt date politic, astfel s-a ajuns în situația ca și spitalul să fie condus eminamente politic. Acest lucru s-a văzut clar atunci când, într-o situație de criză, șefii spitalului au dat dovadă de o incompetență criminală. Vasile Râmbu, managerul spitalului, și directorul medical, Mircea Macovei, ambii apropiați ai lui Gheorghe Flutur sunt principalii responsabili pentru transformarea spitalului și mai apoi a județului într-un focar de covid-19.

 

Legătura dintre politică, incompetență și moarte

Suceava a devenit stat în stat. Gheorghe Flutur controlează totul cu acceptul guvernului de la București. De la începutul crizei medicale lucrurile în Suceava sunt scăpate de sub control. O radiografie a ”Cazului Suceava” arată cam așa:

O Românie întreagă asistă neputincioasă la ceea ce se întâmplă la Suceava. Guvernul Orban îl apără pe Gheorghe Flutur și îi girează acțiunile de dragul voturilor pe care acesta le poate asigura în alegeri.

Ultimele stiri

  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version