AcasăNewsCălin Popescu-Tăriceanu, cu portjartierul peste pantaloni

Călin Popescu-Tăriceanu, cu portjartierul peste pantaloni

Iubire, iubire, dar nu pe seama României

Dacă mâine îl veți vedea pe fostul președinte al Senatului cu părul vopsit verde să știți că nu este o nouă tendință a modei. Este doar un ordin pe care îl execută riguros, pentru a nu-și deranja superiorul. Și, de asemenea, dacă se afișează în public cu un portjartier sexy și roșu tras peste pantalonii costumului Bigotti nu este un gest de frondă la adresa Viorică Dăncilă sau a PSD. Este tot un ordin pe care îl execută întocmai și la timp. Nu vă imaginați însă că i-ar spune cineva „îți ordon”, ca la armată, lui doar i se sugerează că i-ar sta minunat. Iar dacă propunerea vine din partea unui designer, ce argumente ar avea să i se împotrivească?

Iubire, iubire, dar nu pe seama României

Designerul este de prin părțile Buzăului, zonă prolifică dacă mă gândesc la femei hotărâte și energice ca Elena Udrea. S-a numit Loredana Moise până când i-a ieșit Călin în cale, căruia i-a zdrobit inima și i-a demonstrat că dragostea nu ține cont de vârstă. De atunci o cheamă Loredana Tăriceanu căci, spuneam, e o femeie dârză care știe ce vrea de la viață. Dar și de la Călin Tăriceanu.

Doar dragostea

Să ne lămurim, nu pentru bani s-a căsătorit Loredana cu fostul președinte al Senatului. Câștiga bine, aproape salariul minim pe economie în 2016. Să nu râdeți, câte nu se pot face cu 1.000 de lei pe lună? Mă rog, acum trei ani. Cred că se putea lua și unt de la supermarket, am văzut eu în sacoșa unei vecine. Nu iei mult, ca să nu-ți faci colesterolul mare cât gorunul lui Horea. Dar când pui banii ăștia peste cei ai lui Tăriceanu, cred că peste 8.000 de euro pe lună, este altceva. Una e să spui că în familie intră cam 8.000 de euro și altceva este când spui atâtea mii de euro plus 1.000 de lei. Deci, nu banii au generat sentimentele curate dintre Călin și Loredana și nici pofta acesteia de mai mult unt. Aici e vorba de dragoste în cea mai curată formă.

Joaca de-a cercul și cu cercul

Odată rezolvată la ofițerul stării civile problema focului mistuitor al iubirii, ce era să facă Loredana? Și-a format repede un cerc de prieteni, de prietene care o adoră. Păi și ce, nu e normal? Acum, că despre ei se spune că ar fi grupul de influență din spatele lui Tăriceanu, eu nu cred. În ziua de azi, nu mai poți să fii prieten cu un ministru, cu un spion-șef, cu un președinte de Senat sau cu soția acestuia că imediat îți ies vorbe. Răutăcisme și invidii de la cei care nu pot accede în grup în lipsa unui pedigree social, politic sau financiar. Eu așa cred, după cum mai cred și că cercul intim al Loredanei i-ar fi sugerat, discret și cu precauție, că i-ar sta bine în rolul de prima doamnă a țării. Nu cred că a fost din start ideea ei, căci se simțea minunat în postura de a contribui și ea  la bugetul familiei cu cât putea.

Întrebați-l pe el

Loredana, femeia care a spart guvernul

Iubirea din familie a rămas neschimbată, desigur, numai că Lori, cum i se spune, a rupt cablul de la accelerație și mașina a început să meargă tot mai repede. Doamnei i-a intrat în cap că și mai bine decât postura de contributor ar prinde-o cea de primă doamnă. Cine i-o fi susurat la ureche lui Călin, între două săruturi dulci și cinci cuvinte tandre că trebuie să ajungă președinte? Ea, că Tăriceanu n-are amantă. Cred că dacă fostul președinte al Senatului i s-ar fi împotrivit, n-ar mai fi avut viață liniștită. Lori este de neînduplecat, orice dorință de-a ei e ordin. A i te așeza de-a curmezișul este echivalent cu declanșarea războiului. De ce nu s-a opus Tăriceanu unei asemenea dorințe sau decizii, că nu mai știu cum să-i zic? Habar n-am, întrebați-l pe el. Poate că s-a gândit și el că nu se cade ca Lori să îmbătrânească lângă el ca soție de șef al Senatului, dacă e loc de mai mult.

Nici măcar Tăriceanu

Sforile au fost la Victor Ponta

De ce ar fi vrut Lori să ajungă prima doamnă a țării? Nu știu, întrebați-o pe ea. De ce ar fi vrut Tăriceanu să ajungă președinte? Întrebați-l pe el, dar nu cred că o să recunoască. De ce a rupt căruța politicii și acum merge pe lângă ea? Nici asta nu cred că o să vă spună cu adevărat, dincolo de vorbe elegante cu interesul partidului, cu neînțelegeri cu Viorica Dăncilă și cu România care ar fi trebuit să meargă înainte, cu el președinte.  De ce îl joacă Dăncilă pe degete și, dacă va fi nevoie, îi va decima partidul? Pentru că pe Viorica Dăncilă nu a pus nimeni frâul ca pe Tăriceanu. Cum de l-a sucit Ponta de creieri și la final i-a spus că postul de candidat la președinție s-a ocupat? Pentru că la el erau sforile, timp la care Tăriceanu era doar dorința soției ca el să devină președinte. Și atunci, de ce să ne mirăm dacă, la un moment dat, îl vom vedea pe Tăriceanu cu un portjartier sexy și roșu peste pantalonii costumului Bigotti? Pedepsit pentru că n-a ajuns președinte sau că nu are curajul să se opună soției? Chiar, cine îi stă împotrivă doamnei Lori când bate din picior? Pe surse, am aflat că nimeni. Nici măcar Tăriceanu.

Viorica Dăncilă nu pare a fi impresionată nici dacă Tăriceanu vine la ea în șlapi și bermude
author avatar
Valentin Boeru
3.733 afisari

22 COMENTARII

  1. Boerule ce vedere slaba ai ! Veorica n-are nici un capastru? esti orb? Serviciile de inf.platite de Romania i-au pus capastru de cind era Dragnia in libertate! Toate alegerile prin OUG dat de ea vor fi numarate voturile-a se citi manevrate- de STS=sri,spp,etc! Va fi presedinte cine vor ei și nu cine va fi votat de romani! Iar in parlament la fel! Vor ajunge toți politrucii securiști tradatori de țară! Ponta,Tericeanu,Fred și Barna,dîncu,maior,Cioloș,etc. Iar patrioții vor fi eliminati dintr-o atingere de tasta de calculator..

    • „De ce îl joacă Dăncilă pe degete și, dacă va fi nevoie, îi va decima partidul? Pentru că pe Viorica Dăncilă nu a pus nimeni frâul ca pe Tăriceanu”.
      Cred ca nu i-ai inteles talcul, desi e foarte usor. Se refera la altceva, nu la ce vrei tu.

    • Lasati vrajeala , alta e buba cu STS-ul , sistemul informatic (SIMPV) pute PSD-ului , NU MAI POT FURA , acest sistem previne si face neputincios votul multiplu si turismul electoral . Nu v-ati saturat de putregaiuri in politica , vreti sa-i legiferati la infinit prin frauda electorala ? Ati citit ce zice CTP despre ei ? ” MELESCANU , o harca ceausista care vrea sa putrezeasca in scaun , TARICEANU -in toate functiile in care a fost pus nu a facut decat rau , BARNA – are tot atata carisma – telegenie si talent oratoric , competente – cat un corporatist aproape sa fie concediat , MIRCEA DIACONU – a sezut la Bruxelles , nu l-am auzit gavarind in vreo limba straina nici cat Dancila , V.V. DANCILA – a fost pusa premier de Dragnea cum ai lua o pisica de ceafa . Aceasta nulitate se considera o eroina , o Ana Ipatescu , de parca a fost aleasa de natiune pe Campia Libertatii .”

      • GUVERNUL CADE IN DOUA SAPTAMANI ! PUCI IN PSD ! 23 de parlamentari PSD au constituit un grup ” MENIT SA SALVEZE PARTIDUL ” si vor vota motiunea de cenzura . Grupul a incercat sa mearga la Cotroceni pentru a-i supune presedintelui un asa-zis PACT DE NEAGRESIUNE . Iohannis a refuzat intalnirea transmitandu-le pucistilor ca vrea sa vada mai intai FAPTELE si , mai apoi , vor face si ceva vorbe , intr-un cadru institutional , nu peste gard . Sambata ( ieri ), la Constanta , presedintele ar fi cerut liderilor PNL , intr-un format restrans , grabirea MOTIUNII DE CENZURA . DANCILA , in ultima saptamana a lunii septembrie 2019 , pleaca in SUA , unde spera sa prinda niste poze cu oficiali americani , cand se va intoarce in tara cu chiparosul Teodorovici trebuie sa se exileze la Videle , adio Guvern si Guvernare !

  2. Un nou asa zis ” pamflet ” dambovitean , o noua scaldare in mocirla obisnuita , vartejul invectivelor si acuzatiilor nefondate scormoneste mahalaua eterna ritmic , josnic si fara mila . Nu ca Tariceanu n-ar merita batjocorit la stalpul infamiei dupa o cariera politica execrabila , problema o constituie extinderea melteneasca si imixtiunile in viata de familie , scoaterea sotiei acestuia tap ispasitor in baza unor presupuneri lipsite de probe solide privind implicarea ei in dregatoria si politica mioritica . Cine e atat de credul sa creada ca un harsit in rele si lipsit de scrupule de talia lui Tariceanu , om la a cincea nevasta , are nevoie de sfaturile actualei sotii ? Vreti sa-i faceti favoruri si sa diminuati din ticalosia acestuia ? Mai intai de toate , Loredana , este O FEMEIE ce , intamplator , este sotia unui demnitar roman imoral si corupt , daca nu era ea , era alta . Si ? E o vorba : ” Pe mine m-ai omorat , da cu calu ce-ai avut ? ” Daca eu , acum , as face trimitere la sotia ta , cum te-ai simti , Boerule ? ” Paulo Coelho a prezentat scuze publice Frantei ” Iertati-ne , iertati-ne de o mie de ori ” dupa mojicia lui Jair Bolsonaro , presedintele brazilian , la adresa sotiei presedintelui Macron . Si tu ce faci ? Pamfletul ” are si aptipilduri siropoase , pentru intregirea grotescului trebuiau musai sa intre in decor slapi , sfori , bermude , par vopsit verde , portjartiere sexy si pantaloni rosii Bigotii , o lume a saltimbancilor indraciti , a mastilor si marionetelor din lumea circului politic in care ne complacem cu voluptate . Ca sa-l parafrazam tot pe bietul Coelho ( cel ce l-a trimis la fumat pe Dughin intr-o emisiune televizata ) , trebuie sa recunoastem ca traim un moment al tenebrelor in Romania , insa el va trece asa cum noaptea trece ! Valentin Boeru , profiti de faptul ca nu se prea inghesuie nimeni sa-ti citeasca ” pamfletele ” , daca ar face-o , Tariceanu , ca sot iubitor si ” statornic ” ar putea , in spiritul principiilor jurnalistice si deontologiei profesionale , sa te ” recompenseze ” cu o citatie la tribunal si sa te invete minte sa nu mai bagi botu unde nu-ti fierbe oala !

      • Esti Petrache Lupu de la Maglavit ? Bibicule , tu primesti informatii de la Scaraotschi , Dumnezeu nu baga in seama tembeli . Insista , astrii spun ca si idiotii au sansa lor !

          • Anonimii care cugeta cu anusul , au parte in acest weekend de accidente , atentie la posibilitatea caderii in haznaua din fundul curtii . Pentru unii e benefic , isi astampara foamea .

  3. Heh, Truliceli nu ai tu noroc in politica si curse da ai noroc in dragoste. Asa e de cand lumea sa stii: pestele mic e inghitit de pestele mare. Aviz pestilor.

  4. Frumos articol D-le Boieru,lasa-i pe ofticati sa scrie toate tampeniile,poate asa mai invata si ei limba romana

  5. S-a trezit vuvuzeaua mancurta si a inceput sa cloncane tastele .” Anusnymous” ( 06:54 ) si „un mincinos ” care se da drept roman ( 07:37 ) sunt acelasi tembel ce tasteaza din veceul garii Tiraspol in pauzele cand nu este solicitat sa interpreteze menuete sfasietoare la flautele zbarlite cu gusa ale navetistilor de Rabnita . Are numele de scena Kostia Sugiuk , il recunoasteti dupa peruca violet , pantofii rosii cu toc si fusta mini trasa peste pantalonii de salopeta .

      • Eronat , nu se cunosc asemenea nasteri si cazuri de acest gen , posibil sa existe asemenea anomalii prin tari bananiere si zooparkuri , similar cu cel ce locuiti dumneavoastra . Domnule Anusnymous , dumneavoastra prezentati o ruptura rectala datorata deselor partide fulger cand va aplecati la culesul steviei , folositi centura de castitate sau suplimentati pomadarea cu vaselina de tanc pentru eventuale penetrari prin surprindere . E o problema cu repausul total , placerea devine viciu , rozeta suprasolicitata nu se vindeca niciodata . Incercati sa va tavaliti in urzici , poate iesiti din calduri ….hihihihihi

  6. Nou scandal in PSD ! Ioan Mircea Pacu dezvaluie presei ca V.V.Dancila pastreaza pentru ea postul de comisar european din partea Romaniei si ca a transmis numele Rovanei Plumb tocmai pentru ca stia ca va fi respinsa .

  7. Adevarul.ro , ieri , 13 sept.2019 , ora 04 : 56 , articolul ” Cine va arunca prima mana de tarana peste sicriul PSD ” scris de Mircea Morariu : ” Doamna Dancila se straduieste sa ignore realitatea simpla ca orice zi de amanare de a se prezenta in fata Parlamentului nu inseamna decat un nou cui batut in sicriul PSD . Dar si faptul ca si ea insasi este inca de pe acum un cadavru politic . PSD miroase urat . Pute cumplit , asemenea unui cadavru in descompunere . Groapa ii este deja pregatita . Nu mai ramane decat sa se stabileasca cine va arunca peste sicriul cu pricina prima mana de tarana . Nu se pune problema ca cineva sa spuna ” Dumnezeu sa-l ierte !” pentru simplul motiv ca PSD s-a dovedit din 2017 incoace , indiferent ca a fost condus de Dragnea sau V.V.Dancila , PARTIDUL FARA DUMNEZEU .”

  8. Bine ca nu e cu -suspensorul- peste si macar pe acela …. probabil il imbraca korect! … daca mai e necesar sa il detina in vestimentatie…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger