AcasăNewsCalendar ortodox. Ce sfinți sunt prăznuiți joi, 29 februarie 2024

Calendar ortodox. Ce sfinți sunt prăznuiți joi, 29 februarie 2024

Calendar ortodox, 29 februarie 2024. Ce sfinți sunt pomeniți în această a patra zi a săptămânii?

Credincioșii care se uită în calendarul ortodox observă că în această joi, respectiv în 29 februarie, sunt cinstiți Sfinţii Ioan Casian şi Gherman, din Dobrogea.

Biserica Ortodoxă îi prăznuieste pe Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea pe 29 februarie în anii bisecți, iar in anii nebisecți – pe 28 februarie, potrivit crestinortodox.ro.

„Eu sunt ucenicul și opera lui Ioan”

sursa foto: ziarullumina.ro

Cuviosul Ioan Casian s-a născut în anul 360, în provincia romană Scythia Minor. Încă de mic, a fost atras de viața monahală. Pe când avea 17 ani, a plecat în Palestina împreună cu prietenul său, Gherman. Au rămas amândoi, timp de doi ani, într-o mănăstire din Betleem. Apoi au părăsit Palestina pentru Egipt, din dorința de a cunoaște viața și învățătura marilor asceți.

După un timp, au ajuns împreună la Constantinopol, unde îl cunosc pe Sfântul Ioan Gură de Aur. „Văzând curăția sufletească în care trăiesc cei doi, acesta îl hirotonește diacon pe Casian și preot pe Gherman, potrivit vârstei lor. Alături de el, Casian își va desăvârși pregătirea teologică, dupa cum mărturisește în scrierile sale: „Eu sunt ucenicul și opera lui Ioan””, notează aceeași sursă.

Au ajuns la Roma

Tot împreună au ajuns apoi la Roma. Și anume, în anul 405, cei doi merg la Roma, unde încearcă să-l apere pe Sfântul Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului. În anul 404 acesta fusese exilat pentru a doua oară.

De altfel, se presupune că Gherman a trecut la cele veșnice la Roma. Casian, hirotonit între timp preot, ajunge la Marsilia, unde, în anul 415, întemeiază două mănăstiri. Sfântul Ioan Casian este considerat întemeietorul monahismului în Franța și ocrotitorul Marsiliei, potrivit aceleiași surse. Se pare ca aici a murit în jurul anului 435.

author avatar
Andrei Coman
173 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger