Guvernul Bolojan a anunțat recent o serie de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar. Sunt, însă, măsuri care vor ajunge să afecteze semnificativ veniturile multor români. Iar pentru un angajat cu un salariu net de 4.000 de lei, deciziile pe care le doresc guvernanții a fi implementate vor însemna cheltuieli suplimentare simțitoare, care se vor resimți din buzunarul propriu.
Potrivit unui calcul estimativ făcut de Antena 3, pentru un angajat obișnuit, cu un salariu net de 4.000 de lei, noile taxe, accize și scumpiri înseamnă circa 200 de lei în plus pe lună, bani care se duc direct către stat.
Așadar o sumă destul de importantă pe care o va pierde un angajat, după aceste scumpiri.
Ce efecte vor avea măsurile de austeritate în buzunarele unui salariat
În cazul unui român care locuiește într-o zonă limitrofă a Bucureştiului și care merge la muncă folosind mașina proprie și face, de exemplu, cumpărături alimentare la câteva zile, de la magazin, costurile după măsurile de austeritate recent anunțate vor crește considerabil. Bugetul personal va fi și mai afectat în cazul în care e fumător, și asta pentru că va crește și prețul unui pachet de țigări.
Odată cu creşterea TVA general de la 19% la 21%, şi a cotei reduse de la 9% la 11%, majoritatea bunurilor și serviciilor se vor scumpi, inclusiv alimente. Doar la acest „capitol” se scad din salariul lunar 50 de lei.
O altă măsură ce va afecta direct buzunarele românilor va fi creșterea, cu 10%, a accizelor la benzină. Pentru un consum estimat de 50 litri/lună, la un preț de 7 lei/litru, costul suplimentar lunar la capitolul carburant va fi de aproximativ 35 lei.
Ce mai arată calculele
Asigurarea auto obligatorie RCA a înregistrat deja o creștere semnificativă în 2025, cu până la 30% față de anul anterior. Iar în contextul noilor măsuri de austeritate, se estimează o creștere la încă 20% față de acest nivel, ceea ce ar însemna aproximativ 31 lei/lună în plus, pentru un șofer din zona București-Ilfov.
Fumătorii vor resimți, de asemenea, efectele acestor măsuri. Și asta pentru că dacă un pachet de țigări costă în prezent între 22-25 lei, cheltuiala lunară cu acest viciu fiind de 660-750 lei, o creștere de 10% înseamnă peste 2 lei pe pachet, deci lunar între 60 şi 75 lei în plus.
Și în cazul alcoolului va creşte acciza. Astfel că, potrivit sursei citate, pentru un consum moderat, estimat la 4 beri/săptămână și 1 sticlă de vin/lună, cheltuiala lunară este de aproximativ 150 lei, iar creșterea accizei adaugă încă aproape 20 lei/lună.
Așadar, punând cap la cap cifrele, un calcul final arată că un român cu un salariu de 4.000 de lei ar urma să piardă, după aceste scumpiri, cel puțin 200 de lei lunar, bani care se duc direct către stat.
Analiza „Național”: „românii plătesc mai mult pentru ca privilegiile sinecuriștilor să rămână intacte”
„În fiecare an, românii strâng cureaua. Se scumpește curentul, cresc accizele, apar noi taxe și impozite. Statul, chipurile, n-are bani. Deficitul bugetar se umflă, iar guvernanții ne vorbesc cu aer grav despre „necesitatea ajustărilor fiscale”. Sună responsabil, nu? Doar că în spatele acestor ajustări se ascunde o mare hoție cu etichetă oficială: românii plătesc mai mult pentru ca privilegiile sinecuriștilor să rămână intacte.
Parlamentarii‐cabaliști și sinecuriștii din CA-uri și tot felul de AGA au găsit formula genială care să-i țină mufați la conducta cu bani publici – : îl jefuiesc pe contribuabil român în timp ce pompează sporuri bizare și prime halucinante rudelor, prietenilor și amantelor numiți în funcții-cheie!
În loc să tăie privilegiile, guvernanții decid să umble din nou la buzunarul nostru. Este teoria economică liberală, care spune că taxele cresc doar dacă nu poți fura mai eficient.”
Citiți mai multe AICI: Gaura din buget, acoperită cu bani de la fraieri. Adică de la noi
Și dacă știm , cu ce ne ajută ? Oricum, cine ar trebui să audă sunt SURZI.