Călătoria cu trenul, în România, se dovedeşte din nou a fi o loterie. La temperaturi de 40 de grade Celsius, zeci de pasageri, printre care copii și bătrâni, au fost lăsați de izbeliște în câmp, la 30 de kilometri de Craiova.
Oamenii au fost scoși din tren și li s-a promis că vor fi trimise autocare. Numai că şi acestea au întârziat.
Trenul, blocat din cauza unor lucrări
Trenul a fost oprit într-o haltă din cauza unor lucrări pe liniile de cale ferată. Rând pe rând, pasagerii au fost scoși din tren și lăsați cu semne de întrebare.
„Ăsta e trenul cu care am ajuns, cel din față va pleca spre București peste o oră normal, acum a anuntat ca mai intarzie 100 de minute. În loc sa trimita autobuze, asteapta sa plece acest tren”, a spus un călător.
Autocarele „salvatoare” au apărut abia după 1 oră.
„Tot ce am putut noi să facem pentru a mai ajuta călătorii, personalul din halta Leu a mai oferit apă pasagerilor”, a afirmat Oana Brânzan, purtător de cuvânt CFR Călători.
„Oameni cu copii, bătrani la greu, 200 de persone lăsate, nu interesează pe nimeni. Lăsăm să curgă scandalul”, a spus o altă persoană.