Cadavrul unui bărbat a fost găsit, luni, în râul Dâmboviţa, în zona Sectorului 3 din Bucureşti, iar poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă.
Polițiștii de la Secția 13 au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că un bărbat se află pe cursul apei Dâmbovița, în zona Sectorului 3.
Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală
„La data 27 martie a.c., în jurul orei 17.40, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 13 au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat, se află pe cursul apei Dâmboviţa, în zona Sectorului 3. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, precum şi un echipaj medical care a constatat decesul persoanei”, a transmis, luni seară, Poliţia Capitalei, potrivit News.
La locul incidentului, au acționat echipaje SMURD și descarcerarea. Traficul în zonă a fost restricționat.
Sursa citată a precizat că, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.