Trupul fără viață al unei bătrîne a fost descoperit în locuința acesteia, aflată în sectorul 2 al Capitalei.
Alerta la poliție a fost dată sâmbată seară, iar către casa în care a fost găsit cadavrul s-au îndreptat criminaliștii, care au început cercetările.
Femeia găsită fără suflare avea 75 de ani și, din câte s-a stabilit la o primă examinare a cadavrului, a sfârșit în urmă cu ceva vreme.
S-a aflat apoi ca vecinii nu o mai văzuseră de săptămâni întregi. Necropsia urmează să le furnizeze anchetatorilor detalii cu privire la modul în care a murit bătrâna.