AcasăNews"Butonul etic" de pe masinile fara sofer: el va decide cine scapa...

„Butonul etic” de pe masinile fara sofer: el va decide cine scapa dintr-un accident rutier!

Oricat de cinic ar suna, acest buton va permite masinilor fara sofer sa decida cui sa salveze vietile inainte de producerea unui accident mortal: pasagerilor din autoturism sau pietonilor. Cercetatorii de la Universitatea din Bologna sustin ca au creat asa-numitul „buton etic”, care ofera posibilitatea unei masini autonome sa opereze intre functiile „altruist” si „egoist”, evident pe baza setarile prealabile efectuate de catre proprietarul masinii. Oamenii de stiinta italieni descriu o cale prin care acesta poate opta pentru o „abordare etica” a unui autovehicul autonom, in cazul in care masina se va confrunta cu o situatie care ar duce la un inevitabil accident rutier. Primul mod, altruist, ar acorda o importanta mai mare vietilor celorlalti, adica masina ii va sacrifica intotdeauna pe cei aflati in habitaclu. Setarea egoist, pe de alta parte, ar functiona intr-un mod care va acorda o importanta mai mare vietilor pasagerilor. In fine, modul impartial ar pune viata pasagerilor si a pietonilor pe o pozitie egala. Potrivit cercetatorilor, aceasta inseamna ca „decizia cu privire la cine trebuie salvat si cine va fi sacrificat poate fi luata pe motive utilitare, de exemplu alegerea optiunii care minimizeaza numarul de decese”. Dispozitivul ar putea fi folosit de masinile fara sofer, insa cercetatorii cred ca el ar putea fi aplicat si altor sisteme autonome. Totusi, expertii opineaza ca acest concept prezinta un set propriu de probleme etice, deoarece majoritatea oamenilor ar putea alege auto-conservarea sau ar opta sa ramana „impartiali”.

author avatar
Mihai Koblenko
210 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger