AcasăOldRomanii, furati cu peste un million de euro la facturile de energie...

Romanii, furati cu peste un million de euro la facturile de energie electrica

Cel mai recent raport al Curtii de Conturi desfiinteaza retelele de distributie de energie electrica si ANRE: “In retelele electrice de distributie si transport, pierderile inregistrate au fost, in perioada 2010-2014, in medie de 7,8 TWh/an, fapt ce a generat costuri estimate la nivelul operatorilor de distributie si transport de 1,88 miliarde euro, ce au fost suportate in cea mai mare parte de consumatorii finali de energie prin includerea acestora in tariful pentru serviciul de transport si distributie”.

Astfel, in tariful mediu de distributie aplicat consumatorilor, costurile cu achizitia de energie pentru acoperirea pierderilor la nivelul operatorilor de distributie a reprezentat in medie 26%, se arata in sinteza Raportului de audit al performantei privind piata de energie electrica in perioada 2010-2014, realizat de Curtea de Conturi.

Pierderi, pierderi pierderi

„La nivelul operatorilor principali de distributie, in perioada 2010-2013, s-a constatat inregistrarea unui nivel alarmant al pierderilor (CPT) in retelele electrice de distributie de 12,63% din energia electrica intrata in retelele de distributie. Din evaluarea nivelului consumului propriu tehnologic (CPT) inregistrat in retelele electrice de distributie in anul 2013, comparativ cu anul 2004, se constata faptul ca, desi in perioada 2009-2013 au fost raportate de operatorii de distributie investitii realizate de 5.987.593 mii lei (5,9 miliarde de lei), din care, pentru inlocuirea echipamentelor in vederea reducerii CPT, in perioada 2010-2013 au fost efectuate investitii in valoare de 717.526 mii lei (717 milioane de lei), investitiile realizate nu si-au atins scopul, pierderile inregistrate in retelele de distributie in anul 2013 (12,4%) au ramas la acelasi nivel inregistrat in anul 2004 (12,6%)”, se precizeaza in raport. Potrivit documentului, pierderile inregistrate in retelele electrice de distributie in perioada 2010-2013, de 27,6 TWh, reprezinta 46,1% din energia livrata de Hidroelectrica SA, sau 64,7% din energia livrata de SN Nuclearelectrica SA, sau 49,1% din energia livrata de Complexul Energetic Oltenia SA, in aceeasi perioada.

Numai cresteri de pret

In perioada auditata, preturile de vanzare a energiei electrice la consumatorii finali au inregistrat cresteri de 33,32% (de la 438,1 lei/MWh, la 584,1 lei/MWh), in cazul consumatorilor casnici, si de 21,7% (de la 396,88 lei/MWh, la 482,63 lei/MWh), in cazul consumatorilor noncasnici, aceste majorari fiind generate, pe de o parte, de cresterea nivelului taxelor/contributiilor (certificate verzi, cogenerare, acciza, TVA) incluse in pretul de vanzare al energiei electrice, iar pe de alta parte de cresterea tarifelor aferente serviciului de distributie si transport. In semestrul intai 2014, ponderea cea mai mare in pretul mediu de vanzare a energiei electrice pentru consumatorii finali o reprezinta tariful de retea (tariful pentru serviciul de transport si distributie), care in cazul clientilor casnici reprezinta 40,24%, iar in cazul clientilor noncasnici reprezinta 29,54%. „Astfel, in semestru I 2014, din pretul de vanzare a energiei electrice la consumatorii casnici de 584,11 lei/MWh, costul energiei electrice (pretul energiei electrice vandute de producatorii de energie) a fost de 152,65 lei/MWh, reprezentand 26,15%, iar restul de aproximativ 73,85% reprezinta tarife pentru servicii (furnizare, distributie, transport, sistem, etc. — 44,4% %) si taxe/contributii (29,45 %)”, potrivit Curtii de Conturi.

Nici exportul n-a fost destept

Pentru realizarea exportului de energie, preturile de vanzare a energiei electrice de catre producatori nu au fost stabilite in mod transparent si concurential, fiind stabilite prin Adrese semnate de directorii generali ai SC Electrica SA, SC Hidroelectrica SA, SN Nuclearelectrica SA, SC Complexul Energetic Rovinari SA si SC Complexul Energetic Turceni SA si aprobate de ministrul Economiei, Comertului si al Mediului de Afaceri. Aceasta situatie a fost constatata in cazul contractelor incheiate de SC Electrica SA cu SC Rudnap SRL, in baza carora SC Electrica SA a vandut cantitatea de 3.623.902 MWh, inregistrand un castig mediu de numai  4,80 lei/MWh, in timp ce  SC Rudnap SRL, din vanzarea la export a cantitatii de 2.394.134 MWh, a inregistrat un castig mediu de 32,74 lei/MWh, de aproape 7 ori mai mare. In perioada 2010-2012, ministri au fost Adriean Videanu si Ion Ariton, se mai arata in raport.

Am platit si masinile si scarile si gardurile!

Curtea de Conturi a constatat ca ANRE a acceptat includerea valorii amortizarii unor bunuri care nu au condus in mod direct la retehnologizarea/imbunatatirea starii retelei de distributie, fiind acceptate bunuri pentru desfasurarea activitatii curente:  autoturisme (283 bucati in valoare de 16.594 mii lei, reprezentand 20,8% din valoarea investitiilor realizate in anul 2013 de SC Enel Distributie Banat SA si acceptate de ANRE; 249 bucati in valoare de 13.907 mii lei, reprezentand 18,52% din valoarea investitiilor realizate in anul 2013 de SC Enel Distributie Dobrogea SA si acceptate de ANRE), scari metalice, sisteme de imprejmuire a zonelor de lucru etc.

author avatar
National
235 afisari
Zenville

Ultimele știri

Campania electorală pentru Primăria Capitalei, „aruncată în aer”! Cătălin Cîrstoiu, vestea momentului. Ce se întâmplă luni

Cătălin Cîrstoiu ar putea ieşi din cursa pentru Primăria Capitalei. Coaliţia PSD-PNL trebuie să ia urgent o decizie în privinţa candidatului comun.Acuzaţiile de incompatibilitate...

Irakul, atacat la o bază militară unde s-ar afla paramilitari pro-Iran. Ce spun Israel și SUA despre bombardamente (VIDEO)

Au fost explozii în Irak, azi-noapte, în apropiere de Bagdad, la o bază militară. Acolo s-ar fi aflat trupe ale armatei și foști paramilitari...
proger