AcasăOldRatele bancare in valuta pot scadea pentru milioane de romani

Ratele bancare in valuta pot scadea pentru milioane de romani

Curtea de Justitie a UE a decis ca este abuziva clauza privind plata ratelor la un curs valutar majorat

Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a emis, recent, o hotarare prin care milioane de romani care au contractat credite in valuta ar putea obtine foarte usor, in instanta, reducerea ratelor.

Curtea de Justitie a UE a decis ca este abuziva clauza privind plata ratelor la un curs valutar majorat

Cativa clienti bancari din Ungaria au sesizat CJUE cu privire la un credit in franci elvetieni, contractat in urma cu cativa ani,  cerand ca plata ratelor sa se faca la cursul de la data obtinerii inprumutului. Aceasta deoarece, intre timp, deprecierea forintului si aprecierea monedei elvetiene a dus la dublarea valorii ratelor. Analizand cererea, magistratii CJUE au decis ca prevederea inclusa intr-un contract de credit care stabileste ca rata trebuie platita la un curs mai mare decat cel de la data contractarii imprumutului poate fi considerata clauza abuziva. In consecinta, institutia le-a dat castig de cauza ungurilor, care vor putea folosi decizia CJUE pentru a-si reduce ratele creditului. Juristii romani sustin ca decizia se poate utiliza, cu real succes, si la scaderea ratelor la creditele in valuta contractate de la banci din Romania.

Sfaturi de la avocati

Avocatul Gheorghe Piperea a explicat, citat de AvocatNet, ca prevederea dintr-un contract, prin care banca stabileste ca efectuarea platilor in moneda straina se face dupa un curs majorat fata de cel de la data acordarii creditului, nu face parte din pret. In consecinta, aceasta prevedere poate fi analizata sub raportul caracterului abuziv. „Pe romaneste, aceasta clauza poate fi considerata abuziva, urmand ca instanta nationala care constata acest caracter sa o lase fara efect. Asadar, litigiile in care se cere inghetarea cursului la data acordarii creditului pot fi castigate”, a spus Piperea.

ANPC a castigat un proces cu o banca

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a anuntat recent ca a castigat definitiv si irevocabil, un proces cu o banca (Volksbank), demers in care au fost implicati 260 de consumatori, carora trebuie sa li se restituie toti banii incasati fara temei legal, din 21.06.2010 pana in prezent. ANPC a sanctionat contraventional banca, din cauza incasarii unui comision de risc care, ulterior datei de 21.09.2010, a fost „botezat” comision de administrare.

author avatar
Arpad Dobre
505 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger