AcasăOldPrima Masina ramane in proprietatea bancii

Prima Masina ramane in proprietatea bancii

Persoanele care intra in programul Prima Masina trebuie sa-si asigure autovehiculul FULL CASCO, fara fransiza

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a emis, in sfarsit, un proiect de norme de aplicare pentru programul Prima Masina. Avansul obligatoriu pentru intrarea in program este de pana la 10% din valoarea creditului de maximum 50.000 de lei, iar masina ramane in proprietatea bancii si a statului, pana la achitarea ultimei rate.

Persoanele care intra in programul Prima Masina trebuie sa-si asigure autovehiculul FULL CASCO, fara fransiza

Proiectul normelor de aplicarea a legii privind Prima Masina stabileste conditii clare referitoare la contractarea creditului, garantiile statului si obligatiile beneficiarilor – persoane fizice. Este bine de stiut ca banca creditoare este, practic, proprietara  masinii (chiar daca autovehiculul va face obiectul unui partaj, de exemplu) pana la achitarea creditului, iar Fiscul ii va executa silit  pe cei care nu-si platesc ratele.

Conditii obligatorii

Potrivit proiectului postat pe site-ul MFP, pentru a beneficia de garantia acordata de stat , persoanele fizice trebuie sa indeplineasca o serie de conditii, intre care:

–         sa faca dovada, cu declaratia pe proprie raspundere si cu copia facturii proforma emise de vanzator, ca autoturismul care se achizitioneaza este nou, este produs in spatiul intracomunitar sau provenit din import, indeplineste cel putin cerintele minime ale standardului EURO 5, este achizitionat de la un dealer auto si are un pret de achizitie de maximum 50.000 lei, la care se adauga TVA.

–         sa dispuna de un avans de minimum 5% (pentru persoanele cu varsta cuprinsa intre 18-35 de ani), respectiv de 10% (pentru cei cu varsta de peste 36 de ani) din pretul de achizitie. Creditul se contracteaza pe maximum sapte ani;

–         sa nu instraineze autoturismul nou achizitionat pe toata durata de valabilitate a garantiei (pana la sapte ani);

sa asigure autoturismul printr-o polita de asigurare de tip FULL CASCO fara fransiza, care va acoperi cel putin riscurile totale si partiale de furt si dauna. Beneficiarul accepta constituirea unei ipoteci mobiliare asupra drepturilor derivand din polita de asigurare in favoarea statului roman, reprezentat de MFP, si a finantatorului, proportional cu procentul de garantare, pe toata durata finantarii garantate.

author avatar
Arpad Dobre
223 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger