AcasăOldNoi amenintari informatice pe Facebook

Noi amenintari informatice pe Facebook

Facebook-ul este un mijloc uzual pentru hackerii care vor sa va infecteze calculatorul cu virusi

Bitdefender atentioneaza asupra campaniilor periculoase desfasurate pe Facebook, prin care utilizatorii sunt infectati cu diversi virusi.

Facebook-ul este un mijloc uzual pentru hackerii care vor sa va infecteze calculatorul cu virusi

Recent, mii de utilizatori ai Facebook au fost victimele unei escrocherii ce aparea sub forma unui film pornografic. Cei care l-au accesat au fost infectati cu un virus de tip backdoor.

Suprataxare

Potrivit Bitdefender, escrocheria functioneaza in felul urmator: utilizatorul da click pe un filmulet ce pare a contine imagini pornografice, iar in acel moment un numar de 20 de prieteni de-ai acestuia sunt etichetati pe respectivul filmulet, ce le apare si acestora pe wall. Fisierele video sunt mereu altele si par a avea drept gazda goo.gl. Utilizatorii care acceseaza respectivele filmulete sunt trimisi catre o pagina externa, unde le sunt analizate browser-ul si elementele identificatoare ale sistemului de operare, astfel incat hackerii sa stie unde sa directioneze victima. In acest fel, utilizatorii care vin de pe Android sau alte sisteme de operare vor fi directionati catre un scam cu SMS la numere cu suprataxa si nu catre virusul de Windows.

Infectare

Utilizatorii de Windows au parte de servicii complete, adica de o redirectionare catre o pagina falsa de Facebook, de unde descarca o asa-zisa actualizare de Flash Player ce va ajuta utilizatorul sa vizualizeze fisierul. Utilizatorii au parte de doua feluri de malware: unul dintre ele poate fi utilizat pentru a instala diverse „componente” pe computer, iar celalalt este responsabil de propagarea escrocheriei pe Facebook.

Protejare

Pentru a va proteja de astfel de escrocherii instalati-va o solutie de securitate pe terminal (PC, mobil, tableta). De asemenea, modificati politicile de securitate si de confidentialitate pe Facebook, astfel incat sa vi se ceara acceptul pentru fiecare lucru pe care ar vrea cineva sa vi-l posteze , prin Facebook Privacy Settings page.

author avatar
Arpad Dobre
171 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger