AcasăOldIsarescu e ingrijorat de taxa pe conturile din Cipru

Isarescu e ingrijorat de taxa pe conturile din Cipru

Decizia UE de a impune Ciprului o taxa pe depozitele bancare a generat neliniste inclusiv la Banca Nationala a Romaniei. Guvernatorul Mugur Isarescu s-a aratat ingrijorat de taxa.

Mugur Isarescu da de inteles ca in Romania pot intra importante fluxuri de capital, in urma taxarii conturilor in Cipru

Prin ordinul dat bancilor de a mentine inchise sucursalele, autoritatile din Cipru au obtinut un ragaz de cateva zile inainte de previzibila devalizare a conturilor bancare din insula. De maine insa acestea se vor deschide, fiind asteptate lupte la propriu intre fortele de ordine si deponenti, acestia din urma dorind golirea cat mai grabnica a conturilor si trimiterea banilor in strainatate (Rusia, Romania, Grecia etc.). Acest lucru va genera fluxuri de bani deloc de neglijat, iar guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, s-a aratat preocupat. „Trebuie sa manageriem impactul unor decizii asupra fluxurilor de capital pe care il are decizia recenta din insula cipriota”, a spus Isarescu.

Utilizand un „dictionar de limba BNR – limba romana” – si pe fondul anuntatei cresteri economice din 2013 in Romania, ce va genera o oarecare atractivitate pentru investitori – rezulta ca Mugur Isarescu se asteapta la intrari notabile de valuta in tara noastra. Ar putea fi vorba chiar de capitaluri speculative, care ar aprecia – insa fara baza economica reala – leul, care apoi s-ar putea devaloriza, pe masura ce speculatorii vor gasi o noua moneda (poate forintul sau leva) de stors de vlaga.

Taxarea conturilor mari

Negocierile intre Nicosia si Bruxelles au continuat si ieri, UE acceptand, se pare, propunerea Ciprului de a taxa doar conturile de peste 100.000  de euro, insa cu minimum 15%. Aceasta va fi o lovitura grea pentru afaceristii rusi prezenti in insula, intrucat ei au, se pare, peste 20 de miliarde de euro in bancile cipriote.

author avatar
Arpad Dobre
232 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger