AcasăOldInvestitii zero in infrastructura, consum in crestere in 2016

Investitii zero in infrastructura, consum in crestere in 2016

Reducerea TVA a ieftinit si electronicele

Oamenii de afaceri estimeaza pentru acest an o crestere moderata a consumului, bazata pe scaderea TVA si majorarea lefurilor bugetarilor. Intreprinzatorii se tem insa de cresterea impozitelor si taxelor locale si considera ca investitiile statului in infrastructura vor fi, practic, nule in 2016.

Reducerea TVA a ieftinit si electronicele

Mediul de business isi pune sperante in cresterea consumului, dar isi manifesta ingrijorarea fata de un previzibuil haos fiscal si ingerinte ale politicului in economie in acest an electoral. Acestea sint principalele concluzii ale barometrului semestrial privind asteptarile economice, realizat de agentia de business information si credit risk management KeysFin.

Plusuri in constructii, minusuri la banci

Analistii de la KeysFin afirma ca toate estimarile converg catre o crestere a cererii interne de 6-7%, ca urmare a reducerii cotei medii a TVA la cosul zilnic de la 22,5 la aproximativ 14% si majorarii salariului mediu cu 8%. Cresterea salariilor din sectorul bugetar si imbunatatirea nivelului de incredere al consumatorilor vor determina, cel mai probabil, un reviriment in consumul intern care ar putea duce PIB-ul catre un avans de 4%.  Pe de alta parte, legislatia care permite darea in plata a imobilelor de catre datornici poate duce la inrautatirea mediului financiar-bancar, cu consecinte negative asupra bancilor.

Impozitele locale, sperietoarea patronilor

Conform analistilor, Codul fiscal a avut peste 135 de modificari in ultimii sapte ani, prin tot felul de artificii menite sa regularizeze bugetul de stat, cu efecte directe in economie. Investitorii vor un cadru financiar stabil, predictibil, care sa le permita sa ia deciziile de business pe argumente stabile. Reducerea TVA din 2016 este un lucru pozitiv, insa temerile sint indreptate acum spre taxele si impozitele locale, spre celelalte pirghii fiscale care, potrivit oamenilor de afaceri, vor creste exponential in 2016.

Leul risca deprecierea

Un alt mare semn de intrebare ridicat de investitori este cel legat de deciziile cu caracter electoral pe care autoritatile ar putea fi tentate sa le ia in 2016. Analistii KeysFin considera ca prezenta unui guvern tehnocrat este un aspect pozitiv, cita vreme acesta va fi lasat sa isi faca treaba. Izbucnirea unor scandaluri politice in preajma alegerilor ar putea afecta in mod negativ imaginea Romaniei, iar piata valutara va simti primul impact. Aceasta deoarece speculatorii vor forta euro, iar iesirea cursului valutar de pe tendinta pozitiva din 2015 va influenta in mod semnificativ costurile din economie, consumul si increderea cosumatorilor.

Infrastructura, literalmente la pamint

Conform bugetului de stat, pentru acest an nu se intrevad, deocamdata, proiecte de dezvoltare cu impact in economie, de la constructia de autostrazi la imbunatatirea functionarii administratiei publice. Infrastructura, educatia, sanatatea, cercetarea – domenii fundamentale pentru dezvoltarea Romaniei –  ramin inca la statutul de subfinantare. Analistii remarca faptul ca, in afara de constructia de stadioane si sali de sport, pare ca 2016 va fi un an fara tinte foarte importante, ceea ce reprezinta un semnal negativ in domeniul investitiilor de anvergura ale statului si, pe cale de consecinta, scade atractivitatea Romaniei pentru investitorii straini.

author avatar
Arpad Dobre
108 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger