AcasăOldInternet si telefonie pentru cei cu dizabilitati de vedere si auz

Internet si telefonie pentru cei cu dizabilitati de vedere si auz

Persoanele cu probleme de auz vor avea acces la apeluri video mai ieftine

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) supune consultarii publice un set de masuri menite sa asigure accesul persoanelor cu dizabilitati la servicii de telefonie si acces la internet adaptate nevoilor.

Persoanele cu probleme de auz vor avea acces la apeluri video mai ieftine

Proiectul ANCOM prevede ca utilizatorii finali cu dizabilitati de vedere, auditive si/sau de vorbire vor putea beneficia de oferte de telefonie si internet care vor contine resurse de consum optimizate in functie de necesitatile lor specifice. In prezent, utilizatorii de telefonie mobila cu dizabilitati auditive sau de vorbire folosesc in special  SMS-uri si internet pe mobil, iar celelalte beneficii incluse in pachetele tarifare, constand in apeluri telefonice, de exemplu, nu pot  fi utilizate de catre acestia. In Romania, potrivit datelor Ministerului Muncii, in 30 iunie 2014 erau inregistrate 714.891 persoane cu handicap (adulti si copii).

Oferte pentru surzi

Potrivit ANCOM, furnizorii vor pune la dispozitia celor cu dizabilitati auditive si/sau de vorbire pachete de servicii mobile care sa includa cel putin SMS-uri nelimitate in retea si 150 de SMS-uri nationale la un tarif de maximum 4 euro/luna (inclusiv TVA). Propunerea ANCOM include si trafic lunar la internet mobil de minimum 300 MB, la o viteza maxima de transfer al datelor pentru descarcare de cel putin 2 Mbps, la un tarif de maximum 2 euro/luna (inclusiv TVA).

Tarife mici

Totodata, furnizorii de servicii de comunicatii electronice pe mobil le vor oferi utilizatorilor finali cu dizabilitati vizuale pachete care sa contina cel putin 300 de minute nationale contra unui tarif de maximum 2 euro/luna (inclusiv TVA), iar furnizorii de servicii de comunicatii electronice la puncte fixe pachete de comunicatii care sa contina cel putin 350 minute lunare nationale la un tarif de maximum 3 euro/luna (inclusiv TVA). Totodata, cei cu probleme de vedere ar trebui sa beneficieze de internet pe mobil prin pachete care sa contina un trafic lunar de minimum 300 MB, la o viteza de cel putin 2 Mbps, la un tarif de maximum 2 euro/luna (inclusiv TVA), sau  trafic nelimitat la punct fix, la un tarif de maximum 7 euro/luna (inclusiv TVA).

author avatar
Arpad Dobre
172 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger