AcasăOldCompaniile energetice, in crestere la Bursa

Companiile energetice, in crestere la Bursa

Transgaz si OMV Petrom au inregistrat cresteri notabile la Bursa

Tranzactiile incheiate saptamana trecuta la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) au insumat 451,24 milioane lei, cele cu actiuni cumuland 442,61 milioane lei, cu 121,8% mai mult fata de saptamana precedenta.

Transgaz si OMV Petrom au inregistrat cresteri notabile la Bursa

Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Banca Transilvania (304,91de milioane de lei), SIF Banat-Crisana (37,60 milioane de lei), Fondul Proprietatea (32,24 de milioane de lei), BRD (14,88 de milioane de lei) si Romgaz (13,56 de milioane de lei). Potrivit buletinului Puls Capital, realizat de brokerii Intercapital Invest, in perioada mentionata au inregistrat cresteri 28 titluri, opt au stagnat, iar 36 au consemnat pierderi. Cele mai mari cresteri s-au inregistrat la titlurile Electroaparataj, Farmaceutica Remedia si Retrasib, de +11,34%, +10,48%, respectiv, +7,62%. Cea mai mare scadere s-a inregistrat la actiunile IAR, de -11,05%, urmand cele contabilizate la titlurile Prefab si Aerostar, de – 10%, respectiv, de – 8,79%.

Profit dublu la Nuclearelectrica

Saptamana aceasta indicii de la BVB au inregistrat, in general, scaderi, cele mai mari pierderi fiind consemnate de titlurile SIF5 si Fondul Proprietatea, de -1,75%, respectiv, de   -1,79%. Pierderile au survenit in urma prezentarii de catre companiile listate a situatiei economico-financiare pe primele trei trimestre ale anului, in scadere fata de 2014. Cu toate acestea, companiile importante din domeniul energetic au inregistrat cresteri ale profitului fata de perioada similara din 2014:

–         Transgaz, +2,6%,

–         Transelectrica, +23%.

–         Nuclearelectrica, +128,3 milioane lei in T III 2015, dublu fata de cel din T III 2014.

Este de mentionat ca indicele BET-NG (ce cuprinde principalele companii din energie) a fost influentat pozitiv in principal de actiunile OMV Petrom si Transgaz. Titlurile OMV Petrom s-au apreciat puternic in ultimele momente ale sedintei de tranzactionare de vinerea trecuta, incheind ziua cu un plus de 3,49% si cu +0,93% pe ansamblul saptamanii trecute.

author avatar
Arpad Dobre
119 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger