AcasăOldAOAR: Romania e tara cu cel mai scazut capital autohton din UE

AOAR: Romania e tara cu cel mai scazut capital autohton din UE

Florin Pogonaru cere autoritatilor sa sprijine firmele autohtone

Oamenii de afaceri romanii atrag atentia ca, la nivelul UE, Romania e statul membru care are cel mai redus nivel al capitalului autohton. In tara noastra zac zeci de miliarde de euro care nu pot sau nu au unde sa fie investite la noi, in vreme ce statul nu face niciun efort pentru mentinerea capitalului romanesc in tara.

Florin Pogonaru cere autoritatilor sa sprijine firmele autohtone

Presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, Florin Pogonaru, manifesta un optimism moderat cand vine vorba de cresterea economica din Romania. El a remarcat, ieri, aparitia marilor companii romanesti pe piata autohtona, constatand insa ca acestea sunt foarte putine si ca majoritatea firmelor cu potential sunt straine. „Romania este singura tara din UE care are cel mai mic capital autohton”, a spus presedintele AOAR.

Economia creste fara bunastare

El a mentionat ca modelul actual, de atragere a capitalului strain si crestere a exporturilor nu va mai aduce in viitor valoare in plus si nu va mai avea sustinerea populatiei si nici a politicienilor. „Avem o economie care genereaza crestere, dar nu genereaza bunastare. Acest model nu va mai putea continua”, a avertizat Pogonaru. El sustine realizarea unui pact  economic de catre principalele forte economice. „Vrem o schimbare a modelului economic, bazat pe noi insine, nu pe capital strain, dorim cresterea spiritului antreprenorial, accentul pe firmele autohtone si o politica adecvata a ajutorului de stat”, a spus preesedintele AOAR.

Jumatati de masura in Codul Fiscal

Pogonaru s-a aratat multumit de faptul ca in noul Cod Fiscal sunt reduceri de taxe, insa lipsesc masurile pentru sprijinirea capitalului autohton, desi AOAR a cerut acest lucru in repetate randuri. „Ma doare ca nu avem in noul Cod Fiscal consolidarea fiscala pentru grupurile romanesti. Asta era semnalul care era in concordanta si cu noul model de crestere pentru perioada urmatoare, care ajuta capitalul romanesc sa nu mai fuga si sa avem investitii venind catre Romania”, a spus seful AOAR. La randul sau, secretarul  general al AOAR, Cristian Parvan, a spus ca in Romania exista multi bani de investit, dar nu sunt create – legislativ si economic – oportunitati pentru aceasta. „Aproximativ 1,5 miliarde de euro vin, anual, din partea investitorilor straini, romanii de peste hotare trimit acasa trei miliarde de euro pe an, deponentii autohtoni au 25 de miliarde de euro depusi in banci, la care se mai aduga inca cinci miliarde de euro atrase de fondurile de pensii, care se plang ca nu au unde sa investeasca acesti bani in Romania”, a spus Parvan.

 

author avatar
Arpad Dobre
218 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger