AcasăOldAjutorul de minimis poate aduce falimentul

Ajutorul de minimis poate aduce falimentul

Intreprinzatorii au nevoie de consultanta pentru a alege domeniile de activitate „pe val”, altfel risca falimentul

Ajutorul de minimis, relansat ieri dupa esecul de anul trecut, ofera posibilitatea obtinerii a maximum 100.000 de euro, dar intreprinzatorii care-si aleg neinspirat businessul risca un faliment sigur, tocmai pe baza acestui ajutor financiar.

In forma actuala, sprijinul financiar nerambursabil are unele capcane, iar IMM-urile trebuie sa apeleze la consultanta de specialitate, daca vor sa obtina profit in urma ajutorului de minimis.

Intreprinzatorii au nevoie de consultanta pentru a alege domeniile de activitate „pe val”, altfel risca falimentul

Conditii si punctaje

IMM-urile se pot califica pentru obtinerea banilor daca se incadreaza in conditiile de eligibilitate (detalii pe aippmm.ro) si daca obtin minimum 60 de puncte din cele 100 disponibile. Cele mai multe puncte le vor obtine acele IMM-uri care sunt: microintreprinderi axate pe productie, localizate in mediul rural si care infiinteaza minimum cinci locuri de munca (unul trebuie sa fie ocupat de un absolvent universitar din promotia 2013). Si de aici incep problemele.

Costuri mari

Conform R&M Audit Contabilitate, de exemplu, o firma cu cinci angajati are costuri lunare de 2.500 lei/ luna/ angajat (salarii, taxe si cheltuieli de regie). In trei ani (perioada derularii minimisului), acestea urca la 525.000 lei, adica aproximativ 116.000 de euro, dar  firma nu are voie sa cheltuiasca ajutorul pe salarii. Deci, trebuie sa produca in plus acesti bani, pe langa investitiile in materii prime, utilaje, transport etc. Daca nu-si aleg cu atentie domeniul de activitate, firmele se afunda in datorii si risca falimentul , desi au accesat minimisul tocmai in ideea de a-si dezvolta afacerea. „Companiile trebuie sa realizeze foarte corect toate proiectiile financiare si sa aprecieze foarte bine conditiile de piata, de concurenta etc., altfel ajutorul de minimis poate aduce falimentul”, a precizat Mirela Serban, managing partner al R&M Audit Contabilitate.

author avatar
Arpad Dobre
222 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger