AcasăOldAjutoare de minimis de 100.000 de euro pentru IMM, disponibile din 15...

Ajutoare de minimis de 100.000 de euro pentru IMM, disponibile din 15 ianuarie

Oportunitate. Pot primi finantare de 100.000 de euro si tinerii care deschid ateliere de reparatii electrice

Intreprinzatorii care vor sa beneficieze de ajutor de minimis de 100.000 de euro din partea statului pot sa-si depuna formularul de inregistrare incepand cu 15 ianuarie 2014. Activitatile de comert cu  ridicata sau cu amanuntul  nu vor primi finantare.

Oportunitate. Pot primi finantare de 100.000 de euro si tinerii care deschid ateliere de reparatii electrice

Conditiile de finantare prin schema de minimis prevad introducerea unei contributii a beneficiarului de 10% si limitarea ajutorului de minimis la 100.000 euro.  Fiecare solicitant trebuie sa se inregistreze cu user si parola, pe site-ul www.aippimm.ro, incepand din 15 ianuarie 2014, ora 10.00, pana in 24 ianuarie 2014, ora 20.00. Ajutoarele de minimis, in valoare de maximum 100.000 de euro, se vor acorda pe o perioada de doi ani consecutivi. Data si ora completarii formularului nu va influenta ordinea punctajului obtinut de firme in urma inscrierii. Formularul nu va putea fi modificat si se va transmite doar o singura data in baza de date a aplicatiei.

Punctaje si departajare

Odata cu transmiterea formularului de inregistrare, participantilor le va fi acordat un punctaj automat in functie de anumiti indicatori (punctajul minim pentru calificare este de 60 de puncte din 100 posibile). Cei care vor avea punctaje egale vor fi departajati in functie de urmatoarele criterii:

–         domeniul de activitate din care face parte codul CAEN pe care se solicita finantare;

–         numarul locurilor de munca nou-create;

–         categoria IMM din care face parte solicitantul;

–         localizarea implementarii proiectului;

–         valoarea profitului obtinut din exploatare;

–         valoarea profitului net.

Activitati finantate

Finantarea va putea fi obtinuta de catre firmele care au activitati cu cod CAEN in urmatoarele domenii:

–         productie (firme din domeniul alimentar, nealimentar, textile, blanuri, lemn etc.),

–          invatamant (primar, secundar, universitar, scoli auto etc.),

–         stiinta si cercetare (biotehnologie, stiinte naturale si inginerie, stiinte sociale si umaniste),

–         servicii (constructii, reparatii: diverse, auto, aparate electrice sau electronice, precum si activitati de tip coafor, saloane fitnes, pompe funebre etc),

–         sanatate (asistenta medicala, spitaliceasca etc),

–         asistenta sociala (camine de batrani, recuperarea dependentilor de alcool/droguri),

–         cultura si arta (editare de carti, reproducere inregistrari, ativitati de arhitectura etc.)

Atentie! Nu se ofera ajutor de minimis pentru activitati de comert cu ridicata sau cu amanuntul, indiferent de natura marfurilor (alimentare sau nealimentare).

Conditii de eligibilitate

Prezentarea unui studiu tehnico-economic privind viabilitatea proiectului de investitii nu este necesara, dar solicitantii trebuie sa:

–         aiba cel putin un an calendaristic de la infiintare la data completarii on-line a formularului de inscriere, perioada pe care sa o fi implinit cu cel putin trei luni inaintea datei completarii on-line a formularului de inscriere;

–         creeze si sa mentina pe o perioada de minimum trei ani de la finalizarea investitiei locuri de munca pentru persoane care nu au avut contract individual de munca in ultimele trei luni. Noile dispozitii nu mai impun insa crearea unui anumit numar de locuri de munca (cinci-sapte posturi, conform vechilor norme).

Planul de investitii

Acest document trebuie sa contina informatii privind:

–         investitia,

–         evidentierea cheltuielilor eligibile si neeligibile,

–         graficul de efectuare a activitatilor,

–         evolutia situatiei financiare in perioada implementarii si in urmatorii trei ani de la finalizarea investitiei,

–         calendarul crearii locurilor de munca .

Alte detalii, pe www.aippimm.ro.

author avatar
Arpad Dobre
484 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger