AcasăNewsBurse de studii de 500 de euro pe luna in UE pentru...

Burse de studii de 500 de euro pe luna in UE pentru romanii studiosi

Elevii, studentii si profesorii pot studia in statele UE in cele mai variate domenii

Elevii, studentii sau cadrele didactice care vor sa-si continue studiile in UE o pot face si cu ajutorul burselor de profil, tip grant (nerambursabile), in valoare de pana la 500 de euro pe luna pentru fiecare solicitant acceptat in programul Erasmus +.

Elevii, studentii si profesorii pot studia in statele UE in cele mai variate domenii

Erasmus+ este noul program al Uniunii Europene pentru educatie, formare profesionala, tineret si sport. Organizatiile care doresc sa solicite finantare in 2014 pot incepe pregatirea cererilor lor de grant. Noul ghid al programului Erasmus+, care contine informatii detaliate privind modalitatile de solicitare a finantarii, este disponibil pe site-ul Agentiei Nationale pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale (ANPCDEFP). Ghidul programului Erasmus+ ofera informatii detaliate referitoare la obiective, la prioritati, la oportunitatile de finantare pentru fiecare actiune, inclusiv informatii tehnice privind cererile de grant si procesul de selectie, precum si cu privire la dispozitiile financiare si administrative legate de acordarea granturilor. Detalii, pe http://ec.europa.eu/programmes/erasmus-plus/index_en.htm.

Schema de finantare combinata

Programul Erasmus+ combina toate schemele de finantare actuale ale UE pentru educatie, formare profesionala si tineret, inclusiv Programul de invatare pe tot parcursul vietii (Erasmus, Leonardo da Vinci, Comenius, Grundtvig). De asemenea, sunt incluse alte cinci programe de cooperare internationala (Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink si programul de cooperare cu tarile industrializate). Erasmus+ introduce, pentru prima data, masuri de sprijin in favoarea sportului. Conform reprezentantilor ANPCDEFP, persoanele care vor primi acceptul de participare la acest program atot cuprinzator vor beneficia de o bursa lunara de pana la 500 de euro, sub forma de grant (fonduri nerambursabile).

Cui se adreseaza

Peste 5.000 de elevi, studenti sau profesori romani ar putea primi burse pentru studii in strainatate anul viitor prin programul Erasmus +. Programul este deschis organizatiilor din domeniul educatiei, formarii profesionale, tineretului si sportului. Ele pot solicita finantarea online, incepand cu sfarsitul lunii ianuarie 2014. Persoanele fizice nu pot solicita direct un grant, ci trebuie sa ia legatura cu universitatea, colegiul sau cu organizatia de care apartin, care vor solicita apoi grantul.

Domenii

In 2014 vor fi disponibile in cadrul programului Erasmus+ fonduri in valoare de 1,8 miliarde de euro pentru:

–         a promova oportunitatile de mobilitate deschise studentilor, stagiarilor, cadrelor didactice si altor categorii de personal implicat in invatamant, tinerilor care participa la schimburile destinate lor si voluntarilor. Termenul pentru depunerea cererilor vizand proiecte care implica mobilitate este 17 martie 2014;

–         a crea sau a consolida parteneriate intre institutiile si organizatiile din domeniul invatamantului, formarii profesionale si tineretului, pe de o parte, si operatorii economici, pe de alta parte. Termenul pentru depunerea cererilor este aprilie 2014;

–         a sustine dialogul si a dezvolta o baza de cunostinte necesare pentru realizarea reformei in sistemele de educatie, de formare profesionala si in cele care vizeaza tineretul.

Combaterea „aranjarii” meciurilor

Potrivit precizarilor ANPCDEFP , in cadrul componentei in domeniul sportului a programului Erasmus + se va pune accentul pe proiecte transnationale care sustin sportul de masa. Totodata, se au in vedere proiecte care abordeaza provocari transfrontaliere precum „aranjarea” meciurilor, dopajul, violenta si rasismul. De asemenea, vor fi apreciate proiectele care favorizeaza buna guvernanta, egalitatea de sanse intre femei si barbati, incluziunea sociala si activitatea fizica pentru toti.

author avatar
Arpad Dobre
460 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger