AcasăNewsBulgarii redeschid barurile și restaurantele

Bulgarii redeschid barurile și restaurantele

Bulgaria își va redeschide restaurantele, barurile de zi și cafenelele, care vor funcționa, începând de luni, 1 iunie, la întreaga lor capacitate, au anunţat autorităţile de la Sofia.

În plus, își pot relua activitatea, de la aceeași data, și teatrele și școlile de dans  care vor funcționa la 30% din capacitate în interior sau 50% din capacitate în aer liber. De asemenea, sunt permise concertele şi alte evenimente culturale şi de divertisment. Noul ordin exclude însă barurile de noapte. Redeschiderea teraselor a fost permisă în Bulgaria încă din 5 mai. Conform deciziei ministrului sănătăţii, Kiril Ananiev, starea de epidemie rămâne în vigoare până în 14 iunie. Până miercuri, în Bulgaria s-au înregistrat 2460 de cazuri de coronavirus şi 133 de decese după contaminare, la o populaţie sub şapte milioane. Guvernul de la Sofia a declarat starea de urgenţă în 14 martie; au fost interzise deplasările, s-au închis şcolile şi mallurile, iar multe firme şi-au limitat sau încetat activitatea ca urmare a restricţiilor şi a reducerii cererii. Relaxarea măsurilor a început la sfârşitul lui aprilie, dar s-au menţinut şi sunt în continuare valabile în locurile publice instrucţiuni de distanţare socială strictă pentru persoane şi instituţii, pentru a se evita răspândirea comunitară a coronavirusului.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
232 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger