Cauta

Bugetul Capitalei a picat a treia oară la vot

Bugetul Capitalei a picat a treia oară la vot

(sursa foto: Facebook/Nicușor Dan)

Luni a avut loc o nouă ședință a Consiliului General, dar bugetul Capitalei pe 2024 tot nu a trecut la vot.

Bugetul Capitalei a fost respins din nou. A picat pentru a treia oară la vot. Administrația condusă de către Nicușor Dan nu a reușit nici de această dată să adune suficiente voturi astfel încât bugetul pentru 2024, necesar pentru investiții și continuarea proiectelor aflate în lucru, să primească undă verde.

Rezultatul votului de luni

Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu a reuşit nici în ședința de luni să voteze bugetul Capitalei pe 2024. Au fost înregistrate 17 voturi „pentru”, 23 abțineri și un vot împotrivă.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a cerut la începutul şedinţei ca grupurile politice să spună dacă există un consens pentru a trece bugetul Capitalei.

„V-aş ruga (…) să discutăm dacă există vreun consens pe vreun scenariu în care bugetul să treacă, pe procedură, înainte de a discuta despre amendamente. Noi avem trei grupuri politice, USR şi PMP, PNL şi PSD, pentru ca bugetul să treacă trebuie să existe un acord ca două grupuri să agreeze”, a precizat Nicuşor Dan, la începutul ședinței de luni, 11 martie.

Edilul a menționat că de la ultima şedinţă, joi s-a pronunţat comisia din cadrul Ministerul Finanţelor şi a validat împrumutul de care vorbea la şedinţa precedentă.

„Asta înseamnă că putem să eliberăm 265 de milioane de lei, datorie publică, care în momentul de faţă figurează a fi plătită din bugetul local pentru a fi plătită din acest nou credit. Astfel, avem 265 de milioane de lei să îi ducem la cheltuieli, de exemplu la subvenţia de termie”, a precizat primarul.

Ultimele stiri

  • Vizele de imigrare suspendate de SUA: administrația Trump blochează accesul pentru cetățeni din 75 de țări
  • Intervenția SUA în Iran pare iminentă: oficiali europeni vorbesc despre următoarele 24 de ore
  • Mario Iorgulescu a dispărut din nou: căutat de carabinieri după ce a fugit din clinica din Italia
  • Alege ce citești
  • Rețeaua Soroș și Operațiunea „Cătușiada”
  • Danemarca nu cedează presiunilor lui Trump. Trimite trupe în Groenlanda, pe fondul tensiunilor cu SUA
  • Vești bune pentru proprietarii afectați de explozia din Rahova! Primarul Sectorului 5 îi scutește de taxe și impozite
  • Sindicaliștii din MADR ies la atac. ”Nu acceptăm distrugerea agriculturii românești pentru interese externe!”
  • Ministerul Mediului patronează distrugerea resurselor de apă. Balastierele au lăsat un dezastru în urma lor
  • Amenzi aspre pentru cei care nu curăță trotuarele de zăpadă și gheață. Ce prevede legea în România
  • Exit mobile version