In toamna anului 1918, Iuliu Maniu – fruntas al Partidului National Roman din Transilvania si membru al Parlamentului Ungar – se alatura Regimentului 64 al Armatei Imperiale Austro-Ungare in descompunere – vezi procesul de divizare a regimentelor fostei armate imperiale pe criterii etnice. Ajuns la Viena, alaturi de camarazii sai de arme din fostele regimente cezaro-craiesti, in majoritate romani din Ardeal, locotenentul de artilerie Iuliu Maniu intreprinde o prima actiune remarcabila. El solicita si primeste din partea Ministerului de Razboi Austro-Ungar recunoasterea Senatului Central al Ofiterilor si Soldatilor Romani. In contrapartida, Regimentului 64 Orastie se va ocupa de asigurarea ordinii publice in capitala austriaca, dupa greva politistilor. Cateva saptamani mai tarziu, salajanul Iuliu Maniu primeste din partea Consiliul National Roman – organ politic infiintat la Budapesta, la initiativa lui Goldis, Cicio Pop, Vaida-Voievod, Albani, Grapini si alti patrioti romani – sarcina de a se ocupa de organizarea Adunarii Nationale de la Alba Iulia, care urma sa decida Unirea cea Mare a tuturor romanilor. In perioada premergatoare marelui eveniment de la 1 Decembrie 1918, Maniu initiaza cu succes o a doua mare misiune, una sinucigasa dupa parerea multor istorici. Viitorul lider al Partidului National Taranesc se deplaseaza la Budapesta unde solicita Ungariei sa accepte dreptul Regatului Roman de guvernare asupra romanilor din Ardeal si Tara Ungureasca, aceasta fiind de altfel si vrerea intregului popor. Exista dovezi potrivit carora Batthyány Tódor, ministrul de interne in guvernul ungar, deranjat de un asemenea afront, ar fi cerut arestarea de indata a lui Maniu, insa acest lucru nu s-a intamplat. Pe 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, se savarseste marele act al Reintregirii, prilej pentru cei peste 1.200 de delegati ai romanilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca sa voteze rezolutia care decreteaza Unirea tuturor romanilor. Pana la semnarea Tratatului de pace de la Trianon (1920), Iuliu Maniu va ocupa functia de presedinte al Consiliului Dirigent, guvernul provizoriu al Transilvaniei. Apoi, pana in 1947, cand este arestat de comunisti (moare la Sighet, in 1953), va continua sa joace un rol important in istoria politica a Romaniei.
Material realizat in cadrul „Bucuresti-Centenar” – Program Cultural derulat de Primaria Municipiului Bucuresti prin Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic