AcasăNewsBucurestenii nu scapa de greva de la Metrou

Bucurestenii nu scapa de greva de la Metrou

Sindicalistii nu fac niciun pas inapoi si risca sa blocheze Capitala

La cateva ore dupa ce Metrorex a anuntat ca Tribunalul Bucuresti a declarat nelegala greva de avertisment din 15 noiembrie, Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM)  a anuntat ca va declansa miercuri greva generala pe termen nelimitat, circulatia trenurilor de metrou urmand sa fie oprita in intervalul orar 4:00 – 16:00. Primarul general Gabriela Firea a facut un nou apel pentru rezolvarea conflictului de munca de la Metrorex.

Sindicalistii nu fac niciun pas inapoi si risca sa blocheze Capitala

Nu spune nicaieri ca daca greva de avertisment a fost declarata nelegala, aceasta trebuie reluata si nu se poate trece la la cea generala. Singurele schimbari pot interveni daca se ajunge la o intelegere cu Metrorex, insa nu sunt semne si lipsesc negocierile, spune Florin Crisu, consilier al presedintelui Sindicatului de la metrou, Ion Radoi. Aceasta greva este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comerciantii din statiile de metrou, a reactionat minstrul Transporturilor, Lucian Sova, cu referire la faptul ca  nu a mai fost prelungit contractul dintre Sindomet (firma detinuta de sindicatul de la metrou) si Metrorex pentru inchirierea spatiilor din statiile de metrou.  “Lansez inca o data un apel catre autoritatea centrala, catre Ministerul Transporturilor, de a dialoga real si concret cu liderii de sindicat pentru a gasi o solutie, sa se deblocheze acest conflict de munca, iar greva sa nu mai aiba loc, iar toate aceste proteste sa inceteze, gasindu-se o rezolvare a problemelor ridicate de angajati. Nu de alta, dar Bucurestiul va fi afectat direct si daca cineva acolo sus face un calcul cinic: ‘Lasa ca va deconta doar Gabriela Firea’, eu cred ca se inseala. Cetatenii sunt mult mai inteligenti decat noi si vor sti cine sunt vinovatii pentru haosul din Bucuresti daca miercuri va avea loc cu adevarat greva la metrou” , a precizat Firea in cadrul unei sedinte la Comandamentul de iarna al PMB.

author avatar
Bogdan Borcea
232 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger