AcasăNewsBrexitul va costa bancile 15 miliarde de euro

Brexitul va costa bancile 15 miliarde de euro

Institutiile financiare din Londra “migreaza” spre UE

La aceasta suma se estimeaza cheltuielile institutiilor financiare din Marea Britanie, pentru relocarea unor activitati in Europa dupa Brexit.

Institutiile financiare din Londra migreaza spre UE

Costurile, avertizeaza Asociatia pentru Pietele Financiare din Europa (AFME) vor avea „un impact semnificativ” asupra profiturilor bancare si ale clientilor europeni. Marea Britanie va iesi din UE la sfarsitul lui martie 2019, ceea ce a fortat unele institutii sa-si restructureze activitatea, iar marile banci si-au infiintat noi centre de operatiuni in interiorul blocului comunitar pentru a-si asigura accesul la clientii din UE. Bancile din Anglia se feresc sa incheie brusc legaturile cu clientii transfrontalieri, dar in aceste conditii sunt puse in situatia ca active bancare de peste 1.000 de miliarde de euro, inclusiv imprumuturi, derivate si valori mobiliare sa fie mutate in registrele contabile ale subsidiarelor europene. Se estimeaza ca aproximativ 40 de mari grupuri bancare internationale sa-si mute subsidiarele sau filialele in zona euro. Mark Carney, guvernatorul Bancii Angliei, a stabilit pentru 14 iulie termenul limita pana la care bancile interne si externe isi vor prezenta planurile, in cazul in care nu va exista un acord comercial dupa iesirea Marii Britanii din UE. Autoritatile Uniunii Europene au avertizat ca nu vor permite reglementari in care afacerile sunt conduse oficial intr-un stat membru, in timp ce directorii importanti raman la City of London.

author avatar
Bogdan Borcea
92 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger