Cauta

Brexitul ii goneste pe capsunarii romani

La ora actuala este in plin  sezonul capsunilor in Kent (sudul Angliei) dar lipsa de mana de lucru sezoniera ii paralizeaza pe cultivatori, o problema exacerbata de Brexit.

Muncitori romani la ferma Brooks din Faversham Kent

Potrivit unui studiu al British Summer Fruits, principala organizatie profesionala din acest sector, trei producatori de fructe din cinci au dificultati in a recruta cei 30.000 de muncitori sezonieri pentru cules, 95% din acestia fiind din estul Europei. ”In acest moment exista o penurie de 15% de muncitori in aceste exploatatii”, a estimat Nick Marston, presedintele lobby-ului crescatorilor de fructe, o ramura in plina expansiune, cu o crestere de 131% a cifrei de afaceri in 20 de ani si care a produs in 2017 peste 1,2 miliarde de lire sterline. Cu o scadere a somajului in Bulgaria si in Romania, numarul capsunarilor s-a redus, un fenomen amplificat de Brexit, intre incertitudini administrative, temeri de agresiuni xenofobe dar mai ales pe fondul scaderii lirei sterline ceea ce face din ce in ce mai neatractive salariile, odata convertite in euro.

Raman in Romania

”In acest an nu mi-e frica dar daca va fi un Brexit dur, voi ramane in Romania”, a declarat petru Afp Maria Parnic (37 de ani), care vine de sapte ani sa lucreze la fermele de capsuni. Stephanie Maurel, directoarea Concordia, una din cele mai importante agentii de recrutare, a declarat: ”Am intampinat mari, mari dificultati pentru a recruta oameni anul trecut iar anul acesta, dupa luna mai, este la fel de greu”. Sezonierii sunt platiti cu 7.83 de lire pe ora (8,86 euro), li se plateste biletul de avion, partial si cazarea si primesc si prime de productivitate. Britanicii nici nu vor sa auda de cules de caspuni iar somerii se concentreaza de regula in zonele urbane. Astfel ca producatorii cer guvernului sa deschida usa muncitorilor sezonieri din afara Uniunii Europene, cum au facut-o deja Germania, Spania, Portugalia sau Irlanda. Observatorii au apreciat cu ironie ca Regatul Unit, care a votat pentru iesirea din UE in special pentru a frana imigratia europeana, se afla acum in situatia de a fi singura tara care nu recruteaza capsunari decat din sanul UE.

Guvernul, paralizat

Fara o actiune rapida a executivului, ”paralizat” de Brexit, efectele penuriei de forta de munca risca sa fie devastatoare, a prevenit British Summer Fruits. ”Producatorii nostri investesc milioane de lire in exploatari si se afla in situatia de a nu sti daca vor avea muncitori sezonieri in viitor, cand acordul de tranzitie al Brexitului (cu UE) se va incheia”. 32% din producatori au decis deja sa investeasca mai putin. Altii au inchis afacerile sau au explorat oportunitati in afara Marii Britanii, uneori chiar in China. Ministerul britanic  al Agriculturii a declarat ca lucreaza ”direct cu ministerul de Interne pentru a asigura mana de lucru”, dupa retragerea Regatului din UE. Dar nimic despre riscul scaderii productiei nationale de fructe destinate in principal pietii interne, in favoarea importurilor.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version