AcasăNewsBREAKING NEWS. Secretar de stat din Ministerul Economiei, reținut de DNA (surse)

BREAKING NEWS. Secretar de stat din Ministerul Economiei, reținut de DNA (surse)

sursa foto: replicaonline.ro

Informații de ultimă oră, apărute în primă fază pe surse, indică faptul că un secretar de stat din Ministerul Economiei ar fi intrat în vizorul DNA.

Flavius Nedelcea, secretar de stat în Ministerul Economiei, a fost reținut vineri de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), potrivit Agerpres, care citează surse judiciare.

Până la acest moment, DNA nu a emis un comunicat cu privire la acest subiect.

De ce anume ar fi acuzat

Din câte se pare, Nedelcea ar fi fost reținut într-un dosar ce vizează fapte de corupție. Conform stiripesurse.ro, el este acuzat că ar fi exercitat presiuni asupra preşedintelui ANPC şi a directorului ANPC pentru a fi schimbată şefa Protecției Consumatorului Caraş Severin.

El a fost consilier județean PSD la Caransebeș și ocupă, din 2022, funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei.

Nedelcea coordonează în Ministerul Economiei activitatea Direcţiei Resurse Minerale şi pe cea a Direcţiei Administrarea Participaţiilor Statului.

Conform celei mai recente declarații de interese, depusă în anul 2024, acesta figurează ca membru în patru Consilii de Administrație, potrivit sursei citate. Astfel, el a încasat 36.528 de lei din calitatea de administrator la SC IOR SA, 11.208 lei de la CNAIR, 9.206 lei de la CARFIL SA și 33.596 de lei de la Loteria Română.

În paralel, notează aceeași sursă, Nedelcea a mai obținut venituri de 155.824 de lei din salariul de vicepreședinte al Comitetului Interministerial de Finanțări la Exim Bank.

Știre în curs de actualizare!

author avatar
Andrei Coman
71 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

Cum reacționează corpul la muzică: efectele ascunse asupra imunității și sistemului nervos

De mii de ani, oamenii folosesc muzica pentru a se conecta, a vindeca și a se relaxa. Dar știința modernă confirmă astăzi ceea ce...

Parada Stoică de pe Calea Victoriei: ce pot învăța bucureștenii de la Seneca și Marcus Aurelius în 2025

Duminică, 21 septembrie, Calea Victoriei va arăta altfel. În locul claxoanelor și al grabei obișnuite, bucureștenii vor întâlni o paradă cu personaje istorice care...
proger