AcasăNewsBREAKING NEWS: Mașina unui polițist a fost incendiată. Agentul fusese amenințat

BREAKING NEWS: Mașina unui polițist a fost incendiată. Agentul fusese amenințat

Maşina unui poliţist din oraşul Hârlău, judeţul Iaşi, a luat foc, într-o parcare, şi a ars aproape în întregime. Agentul a fost ameninţat anul trecut de o persoană încă neidentificată, iar poliţiştii încearcă să stabilească dacă incendiul a fost un accident sau a fost provocat.

Poliţiştii din oraşul Hârlău, judeţul Iaşi, au demarat cecetări, după ce maşina unui agent din cadrul Poliţiei Rutiere din localitate a ars aproape în întregime, într-o parcare. Focul a fost stins de către pompieri, chemaţi la faţa locului de un bărbat alertat că flăcările riscau să se extindă la maşinile parcate în apropiere.

Una dintre variantele anchetatorilor este ca incendiul să fi fost cauzat de un scurtcircuit, dar este luată în calcul şi ipoteza ca focul să fi fost pus intenţionat, în condiţiile în care, anul trecut, agentul de poliţie respectiv a fost ameninţat, printr-un apel telefonic la dispeceratul instituţiei, cu incendierea maşinii personale. Persoana care l-a ameninţat pe agentul de poliţie din Hârlău nu a fost încă identificată. Pe de altă parte, maşinile altor doi poliţişti din localtate au fost incendiate în urmă cu câţiva ani.

author avatar
Filip-Mihael Bodoc