AcasăNewsBREAKING NEWS Iohannis: „Școlile se deschid pe 8 februarie”. În ce condiții...

BREAKING NEWS Iohannis: „Școlile se deschid pe 8 februarie”. În ce condiții se întorc elevii la cursuri

Klaus IohannisPreședintele Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la finalul discuțiilor de la Palatul Cotroceni cu miniştrii Sănătăţii şi ai Educaţiei şi cu şeful DSU, că din 8 februarie majoritatea școlilor se vor deschide.

Șeful statului a precizat că o decizie finală va fi luată în 2 februarie. De asemenea, se revine la sistemul descentralizat care ţine seama de evoluţia pandemiei în fiecare localitate.

„Am avut o discuție foarte importantă. Am ajuns în unanimitate la o concluzie extrem de importantă. Începând din semestrul 2, adică după vacanța de o săptămână, din 8 februarie, majoritatea școlilor se vor redeschide. Asta, evident, în condițiile în care pandemia evolează aproximativ la fel cum am avut evoluțiile în ultimele săptămâni. Majoritatea școlilor de redeschid. Se revine practic, la sistemul descentralizat care ține cont de evoluția pandemiei din fiecare localitate”, a anunțat Klaus Iohannis.

Cum se vor desfășura cursurile?

Șeful statului a detaliat cum se vor desfășura cursurile în funcție de rata de infectare cu Covid-19 din fiecare localitate.

„În semestrul 2, în localitățile care se încadrează în scenariul verde, cu puține cazuri, toate școlile se redeschid fizic. În localitățile din scenariul galben, adică sunt ceva mai multe cazuri de infectare, merg în continuare la grădiniță și la școală copiii din ciclul primar (clasele I-IV) și copiii din clasele terminale (clasele VIII și XII).

În cazul în care localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă la grădiniță și la școală copiii de ciclul primar, dar ceilalți nu mai merg la școală. Atunci când se ajunge la rata de infectare peste 6, localitatea se carantinează și toată lumea stă acasă, școlile se închid și se merge în online”, a explicat președintele.

În cazul învăţământului universitar, decizia se va lua la nivelul fiecărei instituţii de învăţământ, în virtutea autonomiei universitare.

author avatar
Andreea Vlad