AcasăNewsBREAKING: Mircea Drăghici, trimis în judecată de procurorii DNA

BREAKING: Mircea Drăghici, trimis în judecată de procurorii DNA

Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA în dosarul în care este acuzat de delapidarea fondurilor de la partid și utilizarea acestora în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

Mircea Drăghici Foto Facebook

Potrivit DNA, formaţiunea politică a ales ca, în urma propriilor analize, să îşi exprime poziţia procesuală, cu privire la constituirea de parte civilă, până la începerea cercetării judecătoreşti în cauză.

„În perioada 15.02.2018-11.06.2018, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe în calitatea menţionată mai sus, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând formaţiunii politice respective, a utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a-şi cumpăra un imobil în cartierul Pipera, oraşul Voluntari, judeţ Ilfov.

Cu aceşti bani, inculpatul a acoperit parţial, în proporţie de peste 2/3, valoarea imobilului respectiv. Plata din subvenţii a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieşea că banii respectivi ar fi plătiţi de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului”, informează procurorii.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană