Cauta

BOR lansează „Ghidul creștinului la mare”

Biserica Ortodoxă Română a alcătuit un ghid al creştinului aflat la mare. Astfel, a apărut o listă cu opt reguli de urmat pentru credincioşii aflați pe plajă.

Unele dintre acestea sunt generale, de bun-simţ, ca de exemplu „Comportă-te cu decenţă!”; „Evită excesele!”, altele însă sunt chestiuni punctuale, ca de exemplu „Citeşte lecturi duhovniceşti pe plajă!”.

„În concedii nu trebuie să facem pauză de la a fi creştini. Perioadele de relaxare nu îşi îndeplinesc scopul dacă le petrecem în excese. Nu trebuie să renunţăm la Sfânta Liturghie în duminici sau să uităm a respecta darurile oferite de Dumnezeu prin natura înconjurătoare. Să-l luăm şi pe Dumnezeu cu noi în concediu”, spune părintele Visarion Alexa, citat de „Basilica”, agenția de presă a Patriarhiei Române.

Iată cele opt reguli: Ține zilele de post; Ia cu tine un metanier pentru plimbările pe malul mării; Mergi la liturghie duminica; Citeşte lecturi duhovniceşti pe plajă; Orientează-ţi atenţia spre lucrurile care zidesc sufleteşte; Comportă-te cu decenţă; Evită excesele; Ocroteşte mediul înconjurător.

Ghidul creştinului în vacanţă este distribuit deocamdată pe internet – unde a strâns câteva zeci de comentarii. Pe plajă, turiştii în costum de baie considera recomandările bisericii „uşor” exagerate şi au alte preocupări – chiar dacă unii se afişează cu cruci mari la gât.

Așadar, „Nu trebuie să facem pauză de la a fi creştini”!

Pont: Pe litoral, găsiţi lăcașe de cult în Eforie, Costineşti, Neptun şi Vamă Veche.

Ultimele stiri

  • Ce a spus Andi Moisescu despre copiii săi, după ce s-a aflat că îndrăgitul om de televiziune ar fi divorțat de Olivia Steer. „Sunt cu mult în fața mea”
  • Zeci de trenuri anulate, inclusiv pe rute importante/CFR Călători nu a reușit să-și achite la timp facturile
  • De ce nu se grăbește PSD când vine vorba de stabilirea datei alegerilor pentru Primăria Capitalei. Grindeanu: „Hai să vedem care e planul pentru București” – VIDEO
  • Grindeanu, despre „apucăturile” USR: „Niciodată nu o vedeţi PSD-ul guvernând în forma aceasta” – VIDEO
  • Trump îl amenință pe George Soros! Președintele SUA cere anchetarea miliardarului și a fiului acestuia. „Un grup de psihopați!”
  • Apa potabilă și Aviația
  • Caricatura Zilei
  • Împrumuturi scumpe și datorii uriașe: România, mortul frumos cu buzunarele goale
  • Horoscop 28 august 2025 – Aveți răbdare și evitați speculațiile
  • Creșterea impozitelor pe proprietate: măsură pentru finanțarea investițiilor locale
  • Exit mobile version