Cauta

Bombă! Niciun român nu va plăti amenzile

Excesul de zel al autorităților, care au aplicat până acum amenzi de aproape 20 de milioane de euro românilor care au încălcat restricțiile de circulație, s-ar putea dovedi zadarnic. Amenzile vor putea fi contestate în instanță, iar judecătorii le vor anula pe bandă rulantă, ne spune psihologul criminalist prof.dr.Tudorel Butoi.

Bombă! Niciun român nu va plăti amenzile - Ziarul National
Judecătorii ar putea anula amenzile pe bandă rulantă

Peste 56.000 de români au fost sancționați până în data de 3 aprilie cu amenzi de aproape 20 de milioane de euro pentru vina de a nu fi completat corect declarația pentru deplasarea în afara locuinței. La aceștia se adaugă o altă categorie, a celor care nu au respectat măsurile de izolare și carantină, în număr de peste 8.000, valoarea sancțiunilor în cazul lor nefiind comunicată de Ministerul Afacerilor Interne. În cazul românilor care nu au respectat restricțiile de circulație, din diverse motive, marea majoritate foarte bine întemeiate, rămâne soluția contestării în instanță a amenzilor. ”Va fi o încercare pentru fiecare dintre noi cu privire la cea mai puternică Sărbătoare creștin-ortodoxă, Paștele. Sunt convins că aproape toți românii vor încălca aceste interdicții și se vor duce să stea cu familiile lor. În ce privește amendarea și spaima asta de amendă, populația nu știe, dar există un accept tacit și o toleranță tacită din partea organelor de poliție. În afară de un avertisment, nu va exista altceva. Poliția înțelege și ea aceste stări de fapt, face parte din poporul acesta. Amenzile care s-au dat până acum niciuna nu va fi plătită, pentru că oamenii le vor contesta în instanță și vor pune în față o situație de necesitate, o situație excepțională, care i-a făcut să se ducă după medicamente, să se ducă la un prieten, la părinți. Și o să vedeți că judecătorii vor acorda circumstanțe tuturor acestor persoane și vor anula la fiecare ședință peste suta de procese verbale. Nimeni nu vede niciun ban”, ne-a declarat psihologul criminalist prof.dr.Tudorel Butoi. În fapt, puținele excepții numărate în modelul de declarații emis de autorități nu acoperă nici pe departe necesitățile de zi cu zi ale oamenilor, care nu suportă niciun fel de amânare. Reprezentanții MAI au emis un set de interpretări, de lucruri permise și lucruri interzise, fără ca acestea să aibă vreo bază legală, lăsându-i pe polițiști să decidă, subiectiv, situațiile.

Românii își pierd mințile

Medicii psihiatri atrag atenția că s-au înmulțit cazurile de depresii și afecțiuni psihice provocate de izolarea forțată la domiciliu. ”Arestul la domiciliu, autoizolarea din perioada aceasta se înscrie, din punct de vedere socio-psihologic, în situațiile de claustrare, când libertatea de mișcare, inițiativa personală a individului este amputată, restricționată la un spațiu determinat, cum este locuința, și la contacte interpersonale limitate. Ne aflăm în situația în care omul, ca ființă socială, trebuie să se adapteze unui alt regim de viață pe o durată limitată, situație care se întâlnește în cazul spitalizării sau al detenției. De data aceasta, individul resimte această situație ca pe un element frustrant, greu de înțeles, greu de acceptat și în care foarte multe dintre porniri, din aspirații, din motivații nu mai capătă sens. Aceste elemente duc la anxietate, stări de nervozitate, conflicte care se vor accentua în spațiul domestic. Pe de altă parte, deprivarea senzorio-perceptivă și a contactelor afectează persoanele melancolice, cu o sensibilitate exacerbată, care pot dezvolta afecțiuni neuropsihice, psihiatrice, halucinații, somn perturbat. Deci nimic bun. Mai este și starea de incertitudine, pentru că nu știm când se va opri această chestiune, și atunci când individul nu are date exacte apare elementul de confuzie, pe care el brodează în mod pesimist. În aceste stări, individul poate fi foarte ușor manipulat. Cel mai grav este însă că ne așteaptă o creștere uriașă a infracționalității. Hoții de afară se înfrățesc cu hoții autohtoni, că ei și-așa sunt pe cumetrii, pe nași, pe fini și o să apară infracțiunile de tip achizitiv. Vor intra peste oameni în case, îi vor tâlhări, le vor lua banii, porcul din coteț și tot ce vor găsi. O să fie un val infracțional pe care nu l-am întâlnit niciodată. Și astea se inoculează ca spaime în interiorul individului”, a afirmat prof.dr.Tudorel Butoi, psiholog criminalist.

Ultimele stiri

  • Ce sunt insectele negre apărute pe ger? Specialiștii explică fenomenul inedit văzut la Cluj VIDEO
  • VIDEO Premierul Bolojan, așteptat cu huiduieli și la Botoșani. Localnicii l-au alungat la Oradea
  • Serviciile medicale de care beneficiază un român neasigurat, în 2026. Ce consultații și tratamente sunt gratuite
  • Cât te costă să cumperi acum un an de vechime în muncă. De la 1 iulie, se scumpeşte foarte mult!
  • Un cablu de telecabină a căzut până aproape de pârtie, la Poiana Braşov! Un schior s-a lovit, iar alţi turişti au fost şi ei în pericol!
  • Ger aprig în România! Unde a fost Polul frigului: s-au înregistrat minus 21 de grade
  • Revoluția alimentară americană a început!
  • Fiul lui Ramzan Kadîrov a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost implicat într-un accident de maşină, la Groznîi!
  • Horoscop sâmbătă 17 ianuarie. Este o zi bună pentru pace, iertare și armonie în familie
  • Acordul Mercosur: SUA acuză UE de monopol comercial în America de Sud
  • Exit mobile version