Cele 33 de miliarde de euro de la UE, cu care s-a lăudat Iohannis, nu mai ajung în România. Condițiile puse pentru accesul la acești bani și neînțelegerile dintre statele Uniunii Europene fac ca anunțata relansare economică pe finanțarea generoasă a UE să fie doar praf în ochii românilor.
Speranța că economia se va relansa cu cele 33 de miliarde de la UE este una absolut nerealistă, susțin reprezentanții Asociației Oamenilor de Afaceri din România. ”Asta cu cele 33 miliarde de euro care ne vor veni de la Uniunea Europeană este o poveste publicitară deocamdată, având în vedere puținele lucruri care se știu și care se comunică și mai puțin. Avem o propunere a Comisiei Europene de 750 miliarde de euro, din care 500 de miliarde de euro granturi și 250 miliarde împrumuturi, contestată foarte susținut de cele patru țări, la care s-a adăugat și Finlanda. Ca urmare, pe 18-19 iunie, se speră să se discute, de fapt speranța cea mai mare este după 1 iulie, când Germania preia președinția. Cele cinci țări care se opun spun clar că vor împrumuturi, nu granturi. A doua chestiune care nu se discută și care este fundamentală este că se pune problema ca proiectele care vor fi finanțate să satisfacă și niște criterii din programul Green Deal. Deci nu se va finanța decât ceea ce se demonstrează că va duce și la îmbunătățirea condițiilor de mediu. Programele care vor fi propuse de România pentru a fi finanțate, dacă nu vor ține cont de condițiile din Green Deal, pe care ni le-am asumat și noi, atunci nu o să fie finanțate. Iar a treia chestiune este că proiectele vor trebui aprobate de toți cei 27. Deocamdată nu este nimic stabilit în alocarea fondurilor, nici măcar nu s-a început negocierea. Suntem departe de a accesa acești bani, nu știm nici câți sunt, în ce formulă sunt și oricum mai devreme de 2021 nu vor începe finanțările pe proiecte pregătite. Iar noi nu avem niciun fel de proiect pregătit și rămâne de văzut dacă vor reuși să se încadreze până atunci”, ne-a declarat Cristian Pârvan, secretar general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
Industria, în cădere liberă
Ultima raportare a INS arată că industria se prăbușește vertiginos, atrage atenția conducerea AOAR. ”Faptul că industria scade ca pondere înseamnă că ni se reduce baza materială, care înseamnă producția. Ce este de făcut? Programul ăla economic cu <<vom>> și <<îl pregătim>> și alți termeni de viitor trebuie să apară o dată. De exemplu, de la Ministerul Economiei, care ar trebui să fie vârful de lance în tot programul economic, în afară de producția de măști, care nici aia nu merge, nu am auzit nimic. La Ministerul Fondurilor Europene nu știm ce se întâmplă. Acum era momentul să se verifice toate proiectele în derulare, blocate sau care încep și să se accelereze lucrurile. Mai mult, printr-o rectificare la Ministerul Fondurilor Europene s-au luat 450 milioane de euro de la programele finanțate din fondurile UE pentru întreținerea căilor ferate. Adică dacă nu facem autostrăzi, pierdem și calea ferată”, a mai afirmat Cristian Pârvan, secretarul general al AOAR.