Ilie Bolojan a asigurat o parte din veniturile din taxe și impozite locale pentru primării. Persoanele cu dizabilități și cele fără venituri s-au trezit, peste noapte, spărgători de grevă fiscală, dat fiind că banii vor fi reținuți din start din indemnizații și din venitul minim garantat. Amenințarea cu recuperatorii, care a stârnit un adevărat scandal național, nu va funcționa în cazul românilor care au decis să își achite impozitele la sfârșitul acestui an, astfel că Guvernul a început să ia bani cu forța de la cei mai amărâți.
După ce că le-au fost anulate scutirile la impozit, persoanele cu handicap se vor trezi și cu indemnizațiile ciuntite. Guvernul Bolojan a decis să rețină sumele datorate pentru impozitele și taxele locale chiar din banii și-așa insuficienți primiți ca sprijin de la stat. Astfel, potrivit proiectului de lege inițiat de Ministerul Dezvoltării, începând cu drepturile aferente lunii calendaristice următoare datei de intrare în vigoare a actului normativ, indemnizația va fi executată silit în vederea plății impozitelor și taxelor locale.
”Reținerea din indemnizația de handicap a sumelor datorate cu titlu de impozite și taxe locale se va realiza de către primării, la solicitarea organelor fiscale locale. Organele fiscale locale emit până la 10 ianuarie, 10 aprilie și 10 octombrie ale fiecărui an, titlurile executorii privind impozitele și taxele locale restante, precum și accesoriile aferente acestora. Pe baza titlurilor executorii primăriile rețin din drepturile acordate persoanei cu handicap grav, sumele cuvenite bugetelor locale, succesiv, lunar, până la stingerea sumelor cuprinse în titlurile executorii și le virează în termen de 10 zile lucrătoare de la data reținerii, în conturile de venituri ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, deschise la Trezoreria Statului”, se arată în proiectul legislativ.
Venitul sub-minim de incluziune
Aceeași măsură se va aplica și în cazul venitului minim de incluziune. Astfel, la o lună de la aprobarea legii, sumele acordate cu titlu de venit minim de incluziune vor fi executate silit în vederea plății impozitelor și taxelor locale. Reținerea din sumele acordate cu titlu de venit minim de incluziune a sumelor datorate cu titlu de impozite și taxe locale se va realiza de către agențiile teritoriale, la solicitarea organelor fiscale locale. Reținerile se vor aplica asupra sumei rezultată după oprirea contribuției de asigurări sociale de sănătate.
”În cazul în care titularii drepturilor de venit minim de incluziune obțin certificate de atestare fiscal locală în care se specific faptul că și-au stins obligațiile fiscale cuprinse în titlurile executorii, organele fiscale locale au obligația de a comunica agențiilor teritoriale încetarea executării silite”, susține Ministerul Dezvoltării.
Recuperatori și muncă în folosul comunității
Executivul a introdus și o prevedere controversată prin care administrațiile locale pot cesiona datoriile cetățenilor către firme de recuperatori. Amenințarea nu va funcționa, însă, în cazul românilor care au decis să adopte o formă de grevă fiscală în semn de protest, dat fiind că impozitele și taxele locale se pot plăti până la sfârșitul anului, cu foarte mici penalizări, care nu vor depăși inflația. Pe de altă parte, pentru contravenienți, Guvernul a pregătit măsuri și mai dure. Astfel, dacă în termen de 12 luni de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, amenda nu a fost achitată, organul fiscal local va transmite procesul verbal de constatare a contravenției la judecătoria de pe raza căreia își are domiciliul contravenientul pentru ca instanța să dispună transformarea în muncă în folosul comunității sau transformarea în amendă penală, cu termen de plată 60 de zile.
