Grupul american nu a înregistrat în ianuarie nicio comandă pentru avioane, pentru prima dată din 1962, un efect al adâncirii crizei provocate de modelul 737 MAX.
Boeing anunţat că luna trecută a livrat numai 13 avioane. În urmă cu un an, compania a primit în ianuarie 45 de comenzi, după excluderea anulărilor, şi a livrat 46 de avioane. În 2019, Boeing a livrat un număr total de 390 de avioane, mai puţin de jumătate faţă de numărul avioanelor livrate în anul 2018 şi, totodată, cel mai mic număr de avioane livrate în ultimii 11 ani. Costurile legate de interdicţia de zbor impusă avioanelor 737 MAX vor depăşi probabil 18 miliarde de dolari (16,36 miliarde de euro), a avertizat luna trecută grupul aeronautic, care a raportat prima pierdere anuală din 1997. Mai mult, cererea pentru modelul mai mare şi mai profitabil 787 Dreamliner a scăzut, pe fondul escaladării tensiunilor comerciale dintre Washington şi Beijing, forţând compania să reducă producţia, ceea ce a dus la scăderea fluxului de numerar, într-un moment în care datoria este în creştere. Pierderile operaţionale de bază s-au situat la 2,53 miliarde de dolari, sau 2,33 dolari per titlu, faţă de un profit de 3,87 miliarde de dolari, sau 5,48 dolari pe acţiune, în urmă cu un an. Rivalul european Airbus a raportat luna trecută cele mai multe comenzi din ultimii 15 ani, de 296 de avioane. Datoriile Boeing vor urca la 32-34 de miliarde de dolari, după ce vor continua să crească în primele două trimestre din 2020, estimează Fitch Ratings.