Cauta

BMW, electrificare de miliarde de euro

Constructorul german a comandat celule de baterii electrice în valoare de peste 10 miliarde euro de la firma chineză Contemporary Amperex Technology Co (CATL) şi de la producătorul sud-coreean Samsung SDI.

“Sunt investiţii care asigure necesarul de baterii electrice pe termen lung”, a explicat directorul de achiziţii de la BMW, Andreas Wendt. Compania cu sediul la Munchen intenţionează ca până în 2023 să aibă 25 de modele de automobile electrificate în oferta sa, dintre care mai mult de jumătate să fie modele complet electrice. Estimările BMW arată spre o dublare a vânzărilor de vehicule electrificate între 2019 şi 2021. Contractul cu firma chineză, iniţial de la patru miliarde euro în 2018, a fost majorat până la 7,3 miliarde euro în perioada 2020-2031. Cel cu producătorul sud-coreean are  o valoare de 2,9 miliarde euro şi acoperă perioada 2021-2031. Samsung SDI este o divizie a grupului Samsung Electronics Co Ltd şi numără printre clienţii săi companii precum Volvo şi Volkswagen. BMW a dezvăluit că îşi va asigura cobaltul necesar pentru producerea celulelor de la mine din Australia şi Maroc pe care îl va furniza către CATL şi Samsung SDI. De asemenea, litiumul necesar pentru producţia celulelor va fi cumpărat de la mine din Australia. Pe de altă parte, autoritatea antitrust din Germania a anunţat  că a aplicat o amendă totală de 100 de milioane de euro principalilor producători auto ai ţării – BMW, Daimler şi Volkswagen – pentru că au format un cartel în scopul de a cumpăra oţel. În perioada 2004 – 2013, companiile s-au întâlnit în mod regulat cu producătorii de oţel şi alte firme din lanţul de aprovizionare, pentru a discuta o creştere uniformă a preţului plătit pentru achiziţionarea oţelului, au precizat oficialii de la Berlin. BMW va plăti 28 de milioane de euro, Daimler 23,5  milioane de euro, în timp ce  Volkswagen, cel mai mare producător auto german, nu a dorit să dea publicităţii valoarea amenzii. (R.Jacotă)

 

Ultimele stiri

  • Ilie Bolojan, mesaj tranșant: „Responsabilitate, nu jocuri politice!
  • Alege ce citești
  • Obiectul căzut peste o casă din Polonia nu era o dronă, ci o rachetă de la un F-16 polonez
  • Toto Dumitrescu, reținut. Fiul lui Ilie Dumitrescu, testat pozitiv la cocaină
  • Spionajul rusesc este legal în Austria
  • Întoarcem armele ca la 23 august ’44?
  • De ce companiile spațiale se luptă cu giganții apărării
  • Piața imobiliară râvnită de elita mondială. Cea mai mare concentrație de bogăție din lume
  • Neymar a moștenit 1 miliard și s-a așezat direct la masa de poker
  • ”NATO islamic”, ideea născută moartă. Ce vor statele din Golf de la președintele SUA
  • Exit mobile version