Două incendii devastatoare în vinerea neagră a Paştelui. O biserică și o fabrică de mobilă au fost mistuite de flăcări. Pompierii s-au luptat ore bune cu flăcările care au înghițit lăcașul de cult și fabrica.
Alarma a fost dată vineri după amiază. Biserica din satul Topești, comuna Bârsesti, judeţul Vrancea, a fost cuprinsă de flăcări. Nu mai puțin de 34 de pompieri militari au intervenit pentru a stinge incendiul cu 5 autospeciale de stingere şi 1 ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Vidra, 2 autospeciale de stingere și o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi din cadrul Detașamentului de Pompieri Focşani și SVSU Tulnici cu 1 autospecială de stingere, se arată într-un mesaj al ISU Vrancea, conform Monitoruldevrancea.
În ciuda eforturilor, biserica a fost făcută scrum. Incendiul s-a manifestat la întreaga biserică, pe o suprafață de cca. 250 mp. Din primele informații, credincioșii care participau la slujbă s-au autoevacuat şi nu există victime.
foto: romaniatv.net
Fabrică de mobilă, făcută scrum
Un incendiu puternic s-a produs, vineri seară, și la o fabrică de mobilă din Reghin, județul Mureș. Focul a cuprins mai multe hale şi risca să se extindă. ISU Mureș a intervenit cu zece autospeciale și a solicitat sprijinul pompierilor din Bistrița Năsăud și Harghita.
Pompierii mureșeni au fost solicitați, în jurul orei 21:50, să intervină la un incendiu izbucnit într-o hală care aparține unei fabrici de mobilă de pe strada Apalina, din municipiul Reghin.
Autoritățile au emis un mesaj prin RO-ALERT. Din fericire, nu au existat victime.
foto: facebook.com/pop.eugensteaua