Birchall, tu pentru cine joci?

Independența Justiției nu este așa cum o vedem noi. Este după cum o văd partenerii strategici din Europa. Nici statul de drept nu este ceea ce ne imaginăm noi. El este gândit și perfecționat de alți parteneri strategici, de data asta de peste Ocean. De ce am ajuns în faza în care nu mai suntem capabili să judecăm cu mintea noastră, cedându-le acestora suveranitatea? În primul rând, pentru că avem conducători care ne vând la preț de solduri, fără nicio teamă. Nimeni nu le face nimic. Apoi, pentru că suntem complet lipsiți de reacții. Când țara a fost vândută la bucată, bunăoară, am preferat să stăm în case și să ne rugăm ferească Dumnezeu de mai rău. Sunteți nebuni? În țara în care viața e devenit un risc, iar moartea un lux, ce poate fi mai rău?

Când gazele din Marea Neagră – ca să mai dau un exemplu – au fost date pe nimic în folosul altora, noi alegându-ne cu amintirea și indignarea, România ar fi trebuit să fie în stradă. Teoretic, doar teoretic. Practic, România s-a ascuns pe Facebook, optând pentru poze cu floricele, înjurături și comentarii dezlânate. Presa scrisă, atât cât a mai rămas din ea neînregimentată Cotroceniului, a luat atitudine. Destul de anemic, după opinia mea. Iar televiziunile, după cum s-a văzut, aveau treabă cu cazul Caracal, considerându-l prioritar. Și atunci, de ce să ne mai mirăm că ni se întâmplă ce ni se întâmplă?

Bună lucrătură

Niciunul dintre necazurile prin care trecem nu vine din senin. Undeva, în spate, trebuie să existe o legătură pe care, din nefericire, o descoperim prea târziu. Sau când o aflăm, preferăm sfânta muțenie, care se dovedește a fi politica prin care suntem conduși. La ce ne ajută? Despre legăturile Anei Birchall cu partenerul strategic american mai obraznic ca oricând nu s-a aflat ieri, alaltăieri. A trecut ceva vreme de la vizita ei în SUA la invitația lui William Barr, Procurorul General al SUA.

Cei doi mai avuseseră o întâlnire și în luna iunie. Ce au discutat, concret, nimeni nu știe. Asta este meteahna veche a întâlnirilor importante, când în birou se discută ceva, iar comunicatele transmit doar vorbe fără conținut. A doua întâlnire, cea de la sfârșitul lui august, s-a produs imediat după ce Viorica Dăncilă a anunțat că în viitoarea formulă guvernamentală ministrul Justiției nu-și mai găsește locul. Ce potrivire, domnule, cu întâlnirea asta! Și, după anunțul cu propunerea Danei Gîrbovan pe fotoliul ei de ministresă, Birchall forțează nota cu ajutorul Cotroceniului. Nu mai este ministru la Justiție, ci vicepremier. Bună lucrătură.

Bălăngăneli pe lângă subiect

Toată făcătura a explodat la ședința Consiliului Superior al Magistraturii, când Birchall a fost întrebată de Lia Savonea despre foaia de parcurs a statului de drept, la care lucrează alături de partenerul ăla strategic tot mai tupeist. Încercările ei de a evita un răspuns clar au fost penibile de-a dreptul.

Că n-a văzut informarea venită de la Centrul de Resurse Juridice, că o să răspundă în scris, dar întâi să vadă despre ce este vorba, că ea are obligația să asigure o colaborare perfectă în cadrul parteneriatului strategic și tot soiul de bălăngăneli pe lângă subiect, deși întrebarea a fost foarte clară: există o foaie de parcurs pentru România agreată de dumneavoastră pe statul de drept?

Doar un ceai și un pișcot?

În mod evident, există, chiar dacă Birchall se preface că nu-și mai aduce aminte de ea sau că nu-i cunoaște conținutul. Invitațiile în SUA n-au fost la un ceai sau la un rodeo în Texas. Dacă ar fi răspuns negativ, risca să-și pună în cap marele partener care ne vrea binele da’ suntem noi tâmpiți că nu înțelegem. Dacă ar fi răspuns afirmativ, ar fi ieșit un tărăboi înfiorător. Cine mai știe de existența acestei acțiuni care ne traseză sarcini după cum le sună americanilor bine?

Cu acordul cui s-a angajat într-o asemenea activitate care, privind exemplele din urmă, mie mi se arată mai degrabă ca fiind un alt amestec în bucătăria internă a României? Cine și ce anume o recomandă pe Birchall să fie pionul de bază al unui asemenea demers? De când lasă ea americanilor mână liberă să stabilească ce și cum trebuie să facă Justiția din România, astfel încât să fie modelată după interesele lor? De ce, vorba lui Călin Popescu-Tăriceanu, trebuie să ajungem să fim guvernați de norme impuse din străinătate, peste capul nostru? Nu mai suntem o națiune liberă și suverană? Nu vreau să torn gaz pe foc, dar nu pot să mă abțin și să nu întreb dacă întâlnirile ei cu Hans Klemm sunt tot așa, de un ceai și un pișcot? Sigur?