“Douazeci douazeci” revine in forta: O serie de lucrari de investitii si masuri economice aflate in faza de proiect si care ar putea demara in perioadele urmatoare sunt trecute drept realizari in Bilantul Guvernului pe trimestrul I, prezentat, ieri, in sedinta Comitetului Executiv National al PSD.
Iata cateva exemple:
– la Drumul Expres Pitesti-Craiova, „a fost lansata procedura de achizitie publica pentru executia lucrarilor, iar in trimestrul II se vor semna contractele pentru cel putin 2 din 4 loturi”
– la extinderea platformei Aeroportului Henri Coanda Otopeni „s-a finalizat proiectul tehnic, urmeaza licitatia pentru executia lucrarilor”
– la constructia a 3 din 4 stadioane noi in vederea Euro 2020 „s-au aprobat indicatorii tehnicoeconomici ai obiectivelor de investitii”
– investitii PNDL (Programul National de Dezvoltare Locala) conducte apa si canal: „realizat in trimestrul I – 308 km, estimat in trimestrul II – 300 km”
– constructie de crese si gradinite: „realizat in trimestrul I – 4 unitati, estimat in trimestrul II – 28 de unitati”
– modernizare unitati de invatamant: „realizat in trimestrul I – 2 unitati, estimat in trimestrul II – 104 unitati”
De asemenea, ca „realizari” in bilantul pe trimestrul I apar infiintarea Consiliului de Programare Economica, coordonarea schemelor de ajutor de stat, a PPP-urilor (parteneriatelor public-pricvate –n.r.) si a proiectelor majore de investitii si coordonarea Comisiei Nationale pentru adoptarea monedei euro. Ori au confundat saracii bilantul cu “planul cincinal”, ori logica lui 20-20 a invins definitiv guvernul.