AcasăNewsBestiile de la Vaslui, trimise dupa gratii

Bestiile de la Vaslui, trimise dupa gratii

Cei sapte violatori din Vaslui au simtit, ieri, pentru prima data ca faptele lor sunt extrem de grave, iar consecintele pe masura. Bestiile care au batjocorit pana la lesin o eleva au fost condamnati la pedepse cuprinse intre 5 ani si opt luni si 8 ani si patru luni de inchisoare. Judecatoarea Cornelia Vezeteu, un magistrat in varsta de 37 de ani, a decis ca sentintele celor sapte violatori sa fie dublate de arestarea preventiva “de indata”.

In opinia avocatei victimei, pedepsele pronuntate in cazul celor sapte violatori sunt o bataie de joc

Tanara violata nu a fost prezenta la anuntarea sentintelor, ea sustinand, ieri, examenul de bacalaureat.

Despagubiri de doar 50.000 de lei

“Salbaticii” au fost obligati la plata unor daune morale de doar 50.000 de lei catre tanara. O suma extrem de mica avand in vedere cosmarul prin care trece si acum fata violata. Cea mai mare pedeapsa a primit-o Ovidiu Silviu Burada, cel care a racolat-o pe fata de 18 ani din statia de autobuz din municipiul Vaslui. Concret, Silviu Burada a fost condamnat la sapte ani de inchisoare pentru viol in forma agravanta si patru ani pentru lipsire de libertate in mod ilegal, astfel ca va executa pedeapsa cea mai grea, de sapte ani, cu un spor de un an si patru luni, rezultand opt ani si patru luni de inchisoare. Paul Andrei Burlacu, Silviu Avadanei si Petrica Ionut Bolboceanu au fost condamnati la sase ani de inchisoare pentru viol in forma agravanta si trei ani pentru lipsire de libertate in mod ilegal, astfel ca se aplica pedeapsa cea mai grea, de sase ani, cu un spor de un an, astfel ca vor avea de executat sapte ani de inchisoare. Ionut Boicu, Alin Rotaru si Ioan Surleac, care au incheiat acorduri de recunoastere a vinovatiei, au primit cele mai mici pedepse, adica 5 ani de inchisoare pentru viol in forma agravanta si doi ani pentru lipsire de libertate, rezultand o pedeapsa de cinci ani si opt luni de inchisoare. Cei sapte violatori nu au fost prezenti in sala de judecata, insa instanta a decis inlocuirea controlului judiciar in cazul lor cu masura arestarii preventive pentru 30 de zile, decizia fiind executorie pusa in aplicare “de indata” de catre politisti. Lucru care s-a si intamplat. Imediat dupa pronuntarea condamnarilor, bestiile au fost incarcerate de la locuintele lor din comuna Valeni si duse in arestul Politiei Vaslui. Decizia Judecatoriei Vaslui nu este definitiva, putand fi atacata cu apel in termen de 10 zile atat de catre procurori, cat si de cei sapte violatori.

Pedepsele pronuntate de Judecatoria Vaslui

Silviu Ovidiu Burada – 8 ani si 4 luni de inchisoare

Paul Andrei Burlacu – 7 ani de inchisoare

Silviu Avadanei – 7 ani de inchisoare

Petrica Ionut Bolboceanu – 7 ani de inchisoare

Ionut Bogdan Boicu – 5 ani si 8 luni de inchisoare

Alin Dumitru Rotaru – 5 ani si 8 luni de inchisoare

Ioan Surleac – 5 ani si 8 luni de inchisoare

author avatar
Andrei Coman
502 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger