AcasăNewsBeijingul, fără soluţii în Hong Kong: şi pensionarii au ieşit în stradă

Beijingul, fără soluţii în Hong Kong: şi pensionarii au ieşit în stradă

După o săptămână de acalmie relativă, liceeni şi pensionarii şi-au unit forţele pentru un nou mitig pro-democraţie. China, iritată la culme de angajamentul Statelor Unite pentru protestatarii Hong Kongului, acuză acum ONU de amestec în treburile sale interne.

La miting s-au adunat mii de  oameni, mare parte vârstnici, unii dintre ei în baston, alături de tineri îmbrăcaţi în general în negru. Protestul a avut loc în în zona comercială Tsim Tsa Tsui, după ce sute de oameni au mărşăluit până la Consulatul american pentru a-şi arăta recunoştinţa faţă de sprijinul dat de Statele Unite demonstraţiilor care au avut loc în oraşul condus de China în ultimele şase luni. Cu steaguri americane şi pancarte, ei i-au mulţumit preşedintelui Donald Trump. „Mulţumim, preşedinte Trump, pentru cadoul important făcut Hong Kong-ului şi Dumnezeu să binecuvânteze America”, a spus la microfon un protestatar. Trump a promulgat o lege care susţine manifestaţiile în favoarea democraţiei la Hong Kong. Decizia a fost criticată de Beijing, care a numit-o „abominaţie”. China a acuzat-o pe Michelle Bachelet, înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului, de amestec „inadecvat” în afacerile sale interne, după ce aceasta a solicitat anchetarea unei posibile utilizări excesive a forţei de către poliţia din Hong Kong. Şefa executivului, Carrie Lam, a anunţat că va fi creată o comisie care să identifice originea tulburărilor sociale, şi nu pentru a ancheta acuzaţiile de violenţă aduse poliţiei, aşa cum au cerut protestatarii. „Guvernul nu va face prea multe fără să primească ordine de la Beijing. Trebuie să ieşim în stradă, altfel Beijingul va crede că mişcarea s-a calmat”, a spus Bosco Poon, mecanic de aeronave în vârstă de 59 de ani, participant la miting. Peste 5.800 de oameni au fost arestaţi şi aproape o mie inculpaţi, potrivit cifrelor guvernamentale, în timp ce poliţia a folosit peste 12.000 de grenade lacrimogene.

author avatar
Andrei Coman
209 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger