AcasăNewsBecurile de peste 40 de wati dispar de pe piata de la...

Becurile de peste 40 de wati dispar de pe piata de la 1 septembrie

Becurile de peste 40 de wati dispar de pe piata de la 1 septembrie, potrivit unei decizii a Uniunii Europene.

Decizia a starnit reactii aprinse in presa internationala, care se intreaba daca a fost corect sa se ordone disparitia becurilor clasice pentru a introduce pe piata becuri ce utilizeaza mai putina energie, dar care pot contine mercur. Este surprinzator ca astfel de decizii sa fie luate de functionarii de la Bruxelles.

In 2003, Margot Wallstrom, care era atunci comisar european pentru mediu, a prezentat o noua directiva privind „eco-strategia” europeana.  Dupa mai multe negocieri in Consiliul de Ministri si votul Parlamentului European, legislatia UE asupra eco-strategiei a fost adoptata, in 2005, potrivit Agerpres, citat de timpul.md

Cativa ani mai tarziu, functionarii au ajuns la un acord. Un regulament (nr. 244/2009), care reglementeaza in detaliu standardele aplicabile becurilor in cadrul Uniunii, a fost aprobat, cu efect imediat in intreaga UE.

Nu a existat nicio dezbatere publica care ar fi permis sa se discute si sa se cantareasca avantajele si dezavantajele acestei schimbari. O multitudine de legi au fost create astfel in Europa.

Acum, aspiratoare, ventilatoare, masini de cafea, uscatoare de rufe si o gramada de alte produse trebuie sa fie etichetate „eco-realizate” in UE.

De la 1 septembrie 2009 au fost interzise becurile incandescente de 100 de wati, iar de la la 1 septembrie 2012 se va interzice si comercializarea becurilor clasice de 40 si de 25 de wati.

217 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger