AcasăNewsBătaie pe răsaduri. Străinii s-au îndrăgostit de roșia Siriană de Buzău

Bătaie pe răsaduri. Străinii s-au îndrăgostit de roșia Siriană de Buzău

6 milioane de răsaduri de roșie Siriană au produs anul acesta cercetătorii din Buzău

Stațiunea de Cercetare Legumicultură Buzău nu mai face față cererilor de semințe și răsaduri pentru soiurile de roșii produse. Cel mai de succes hibrid de tomate creat de specialiștii de aici s-a dovedit a fi roșia Siriană, care are un gust autentic de roșie românească. Un soi pentru care se bat și străinii, care cumpără semințe pentru a le cultiva în țările lor.

6 milioane de răsaduri de roșie Siriană au produs anul acesta cercetătorii din Buzău

Suprafețele pe care se produc răsaduri și semnițe de tomate au devenit insuficiente pentru specialiștii horticultori de la Stațiunea de Cercetare Legumicultură Buzău. Și asta pentru că cererea a devenit extrem de mare, atât din partea producătorilor români, cât și din partea celor din afara țării. Cea mai solicitată este roșia Siriană, un soi de hibrid creat de cercetătorii de la Buzău în 2006. ”A fost foarte apreciat acest hibrid pentru că este cel mai bun soi românesc pe care îl poți cultiva în sere și solarii. Soiul rodește în etaje, se dezvoltă pe verticală foarte bine, fructele sunt mari, gustoase, ceea este foarte important pentru tomată, să aibă gustul și aroma tradițională, și se păstrează și bine, adică la vânzare are fermitate bună și rezistă o perioadă mai lungă de timp. Totodată, este și o plantă care rezistă bine la boli, ajutându-i pe fermieri să nu utilizeze tratamente cu pesticide, ceea ce înseamnă și o economie pentru producător, și pe consumatori, pentru că mănâncă o roșie sănătoasă”, ne-a precizat dr.ing.Costel Vînătoru, cercetător științific la Stațiunea de Legumicultură Buzău. Acesta ne spune că hibridul Siriana este cumpărat de aici și de către străini, unii fiind români stabiliți prin toată lumea, de la Noua Zeelandă până în Canada, dar și de producători italieni, francezi, greci și croați. De această roșie s-au îndrăgostit și șefii unui renumit supermarket german din țara noastră, care cumpără răsaduri și semințe și le dau unor fermieri români ca să le cultive pentru a fi apoi vândute în lanțul de magazine.

Roșia românească ”Inimă de bou” a devenit brand franțuzesc

Horticultorii de la Stațiunea de Cercetare Legumicultură Buzău au reușit să omologheze anul trecut un soi de roșie dispărut de ceva vreme de pe piață. Este vorba despre roșia ”Inimă de bou”, tradițional românească. ”Aceasta a primit o denumire nouă, de Andrada, deoarece brandul ”Inimă de bou” la roșie a fost luat de francezi, pentru că pe ai noștri nu îi interesează să-și protejeze mărcile. Este un soi mare de roșie, în formă de inimă, care era cultivat în gospodăriile românești acum peste o sută și ceva de ani. A trebuit să reabilităm acest soi, pentru că piața l-a cerut. Îmbunătățirea a constat în a face fructe mai uniforme și în a scăpa de capacul verde, considerat un defect comercial, prin eliminarea unei gene. Am lucrat din 1999 la acest soi și am reușit anul trecut să-l înregistrăm în Catalogul Oficial al Plantelor de Cultură din România. Cererile cele mai mari pentru” Inima de bou” le-am avut de la oameni care vor să le cultive în gospodăria proprie, pentru că soiul este, într-adevăr, foarte gustos și aspectuos, dar este și foarte fragil și nu rezistă la transport”, ne-a declarat dr.ing.Costel Vînătoru. Tot anul trecut, specialiștii din Buzău au reușit să omologheze roșia Cherry Flaviola, care va îngenunchea branduri renumite. Și asta deoarece are gustul roșiei românești de grădină, ceea ce o propulsează peste toate soiurile de acest tip produse în afara țării. ”Avem 2.000 de soiuri de tomate, iar acest cherry deține supremația din punctul de vedere al gustului extraordinar de bun pe care îl are”, ne mai spune dr.ing.Costel Vânătoru.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
2.639 afisari

3 COMENTARII

  1. Felicitări cercetătorilor români de la Statiunea de Cercetare Legumicultura Buzău pentru rezultatele exceptionale ale muncii lor.Trebuie sprijiniți si încurajați cu orice pret in munca lor deoarece mențin si dezvolta in conditiile unor presiuni si a unei concurențe acerbe renumitele soiuri tradiționale românești de legume.Ei sunt cei care detin una din cele mai valoroase colecții de semințe ce reprezintă o adevărată comoară nationala.

  2. Daia omul cu oaia produce la una calda una rece. A facut rosii ieftine program tomata ? dar restul legumelor f scumpe pt potential roman cum ar fi ceapa cartof fasole. In iarna am luat cartofi ? din Egipt erau mai ieftini ca cei din Romania. Vinde oi si omoara porci romani. Vinde seminte autentice si in market mananci ibrizi plastificati, legumele romanesti nu penetreaza din cauza mafiei intermediarilor care si fac specula cu preturile. Romanul daca da rosis cu 1 leu kilu rosia in market daca o gasesti cu 5 lei… Specula interlopa. La fel cu totu nu mai amintesc fructele. Azi am vazut in market cirese cu 15 lei… Deci cat tragi la rasad de rosii cat intinzi mana dupa cirese? ?…

  3. Ar fi bine subventionat un market romanesc care sa aduca leguma de la mamaile ce vor sa o vanda, dar nu pot de interlopii distributiei. Atunci astfel de magazine ce ar fi ingrijite precum cele mari, ar aduce prosperitate satenilor si orasenilor hrana sanatoasa. Sa nu se sperie taranul roman ca daca in market se vinde pepene verde in sens de verde inca necopt, ei nu pot fi mai prejos.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger