Cauta

Bătaie cu lopeți, pe străzile din Constanța. Au intervenit zeci de polițiști, jandarmi și mascați de la trupele speciale

Bătaie cu lopeți, pe străzile din Constanța. Au intervenit zeci de polițiști, jandarmi și mascați de la trupele speciale - Ziarul National

Bătaie ca în Vestul Sălbatic pe străzile din Constanţa, chiar în centrul orașului. Zeci de polițiști, jandarmi și mascați de la trupele speciale au împânzit centrul orașului, după ce mai mulţi indivizi s-au luat la bătaie cu lopeţile.

Alarma a fost dată chiar de locuitorii din zonă, însă până la sosirea oamenilor legii, scandalul fusese oprit, iar protagoniştii implicaţi s-au făcut nevăzuţi. Autorităţile au luat la pas mărunt străzile şi au luat declaraţii de la localnici, iar în cele din urmă au reuşit să identifice trei persoane.

Cinci persoane reţinute, după scandalul cu lopeți din Constanța

Una dintre ele era rănită la mâini, aşa că la faţa locului a sosit şi o ambulanţă.

“Ca urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal, cu privire la o agresiune fizică, ce ar fi avut loc, între mai multe persoane, la data de 21 iunie a.c., în jurul orei 22.00, în zona Casa de Cultură din municipiul Constanța, precizăm următoarele:

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au reținut, pentru 24 de ore, 5 bărbați, bănuiți de comiterea acestor infracțiuni. Persoanele în cauză au fost conduse și încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, urmând ca astăzi să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală”, au transmis polițiștii constănțeni.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție.

Ultimele stiri

  • Grindeanu salvează USR. Ce mesaj a putut lansa liderul PSD imediat după pierderea alegerilor – VIDEO
  • Alegeri Primăria Capitalei. Anca Alexandrescu: La București a fost învins, de fapt, Nicușor Dan – VIDEO
  • Ciprian Ciucu dezvăluie primele probleme din Capitală de care se va ocupa, după preluarea mandatului de primar general
  • LINIȘTE! Se votează!
  • Horoscop 8 decembrie 2025 – Este timpul să trăiești și să iubești
  • Marcel Ciolacu, favorit detașat în alegeri pentru CJ Buzău
  • Alegerile pentru Primăria Capitalei 2025. Primele rezultate oficiale de la AEP
  • Cătălin Drulă, subiect de scandal politic după alegeri: Victor Ponta cere ieșirea USR de la guvernare
  • Alegeri pentru Primăria Capitalei. George Simion, după apariția rezultatelor exit-poll: „Nimeni nu ne poate trimite la colț” – VIDEO
  • Omul lui Nicușor, EȘEC TOTAL. În nici 2 ani, Cătălin Drulă a pierdut 3 ture de alegeri
  • Exit mobile version