Guvernul Orban a căzut. Taberele potrivnice s-au bucurat, fiecare în curtea ei. Social-democrații au aplaudat și și-au strâns fericiți mâinile. Au vrut să demonstreze că și fără un președinte ales, în deplinătatea exercițiului politic, sunt totuși capabili să dea jos un guvern având la cârmă un interimar. Foarte bine. La Congres, Marcel Ciolacu va avea avantajul unui plus de imagine și se va instala mai ușor în fotoliul de președinte. Este tot ce îl interesează, funcția, și nu sunt singurul care spune asta. Reformarea partidului poate să mai aștepte.
Oricât de paradoxal ar părea, liberalii s-au felicitat și ei pentru căderea propriului guvern. Urletele de împotrivire din Parlament și huiduielile la adresa PSD au fost doar de formă, pentru că, în realitate, se bucurau de primul pas făcut spre alegerile anticipate. Cândva îi acuzau pe social-democrați că și-au pus pe butuci propriul guvern cu o moțiune de cenzură. Acum, însă, vor fi de râsul lumii când își vor respinge propriile propuneri de premier. De două ori, nu o singură dată.
Cine și ce câștigă?
Până acum, Klaus Iohannis nu și-a modificat poziția. Rămâne consecvent ideii că Ludovic Orban este cel mai bun premier. Ca atare, de ce să numească altul? Voința lui va avea valoare de lege și se va pune în executare, căci nimeni nu are curajul să-i spună că nu e bine, că este o prostie, o bătaie de joc. Liberalii nu-l pot contrazice, nu pentru că nu ar gândi normal, ci pentru că au același interes. Două respingeri de prim-ministru și fuga la anticipate. Nici faptul că nu toți senatorii și deputații lor nu vor mai prinde locuri în Parlament nu-i deranjează. Anticipate, anticipate, anticipate pentru că așa vrea șeful. Planurile lui nedezvăluite, dar ușor de intuit, nu sunt despre bunăstarea românilor, după cum se laudă chiar și atunci când știe că minte. Sunt pentru binele multinaționalelor, pentru protecția băncilor și a intereselor străine. Iar pentru asta are nevoie de o majoritate zdrobitoare în Parlament, care să-i voteze proiectele dictate unui guvern slugarnic, a cărui misiune se va reduce la trimiterea lor la vot. Democrația va fi mimată perfect, căci cu voturile opoziției va demonstra că legile au fost dezbătute și votate, dar ei, liberalii, fiind mai mulți, au câștigat. Au câștigat ce? Și spre beneficiul cui?
Nu vrea cuie în talpă
În nota cinismului și a aroganței de care nu se desparte, Iohannis a chemat partidele la consultări. Tot pentru mimarea democrației, pentru că hotărârea lui fusese luată cu multă vreme înainte. Orban. Atât. Orban prim-ministru. De ce mai era nevoie de spectacolul prin care ține să arate că respectă Constituția? Mă rog, o respectă atât cât îi dictează intereseul, căci nu va ține cont de propunerea venită din partea din partea PSD și Pro România, ca majoritari în Parlament. Nu este exclus să recurgă la același artificiu ca și Traian Băsescu, cel care a respins propunerea unei alte coaliții majoritare pe motiv că nu este înregistrată oficial în Registrul Partidelor. De asemenea, nu este exclus să ceară formarea unui guvern în jurul PNL, condus tot de un premier liberal. Evident, tot Ludovic Orban. Nu cred în varianta aceasta, pentru că Iohannis nu are niciun interes să împartă puterea și cu alții, pe care nu îi poate controla în totalitate, ca pe liberali. Un Barna sau un Cioloș, bunăoară, ambii cu pretenții de mărire în stat, i-ar putea rezerva cele mai neplăcute surprize. Și atunci, de ce să-și bată singur cuie în talpă?
Cuvântul de ordine: Orban
În mare, cam asta ar fi schema de joc a președintelui. Iar bătaia de joc apare în momentul în care va deschide gura și va pronunța numele lui Orban. Nu contează că a fost trimis acasă prin moțiune de cenzură, contează ce vrea el. Din moment ce acestuia i s-a retras sprijinul politic al Parlamentului, nu mai poate fi numit tot el, spun juriștii. Este lesne de înțeles că se poate ajunge la un conflict juridic de natură constituțională, dintr-o ambiție meschină a lui Klaus Iohannis. Sau cine știe, din interese care nu-și găsesc locul între frontierele României. Nu are importanță că guvernul a fost catastrofal, fără niciun rezultat în trei luni. Apoi, opoziția nu l-a sancționat pe Ludovic Orban pe persoană fizică, ci și toată echipa pe care a condus-o și care și-a dovedit incapacitatea. Să propui un alt guvern din care vor face parte o bună parte din cei demiși tot bătaie de joc se numește. Orban nu a fost bun prima dată. Și-a arătat nepriceperea și a dovedit că administrează după urecehe. De ce ar fi mai bun a doua oară? Cabinetul pe care l-a coordonat a excelat fie în gafe, fie în aberații. Cum ar putea fi mai potriviți la o doua numire demnitarii care vor intra în componența unui alt guvern? Se deșteaptă peste noapte? Nici dacă, prin reducere la absurd, Iohannis s-ar proclama premier, nu ar fi mai bine. Guvernul Orban a fost condus, de fapt, de el. Cu ce ar fi mai bun în formula asta imaginară și absurdă?
