AcasăNewsBasescu: Trebuie sa adoptam prin Constitutie noul tratat, pana la finele lui...

Basescu: Trebuie sa adoptam prin Constitutie noul tratat, pana la finele lui 2013, poate mai repede

Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, dupa lucrarile informale ale Consiliului European, ca noul tratat de stabilitate trebuie adoptat de Romania, prin Constitutie, pana la finalul anului 2013, in unele conditii acest lucru fiind necesar de facut chiar si mai repede.

Basescu a spus ca este un lucru „extrem de pozitiv” finalizarea, la Consiliu, a negocierilor legate de incheierea „Tratatului privind stabilitatea, coodonarea si convergenta in Uniunea Europeana si Monetara”. „A fost succesul acestei reuniuni”, a spus presedintele.

„A mai ramas de clarificat, la nivel national, modul de introducere in Constitutie a obligatiei de a respecta deficitul structural de maxim minus 0,5 % din PIB. Spre exemplu, formularea completa (…) As vrea sa o citesc, sa vedeti unde este interpretarea. Spre exemplu, formularea tradusa – inca nu avem varianta in limba romana, dar traducerea din engleza este urmatoarea: Regulile mentionate la paragraful 1, cele legate de deficitul excesiv, vor fi transpuse in legea nationala a partilor contractante cel mai tarziu la un an de la intrarea in vigoare a tratatului, prin prevederi cu forta juridica si caracter permanent, de preferinta constitutional, sau prevederi care prezinta in alt mod garantii ca vor fi respectate si asumate pe tot parcursul proceselor nationale bugetare. Au fost state care au si alt tip de legi, legi de tip constitutional si li s-a dat si aceasta posibilitate. Romania nu are astfel de legi. In afara de Constitutie, toate celelalte legi pot fi modificate cu orice majoritate s-ar instala sau s-ar forma in Parlament. Deci, sistemul legislativ pe care noi il avem nu da garantii de nemodificare decat prin revizuirea Constitutiei”, a spus presedintele.

El a mai spus ca este foarte important ca Romania are ragazul de a modifica Constitutia pana la sfarsitul anului 2013, neexcluzand posibilitatea ca tratatul sa fie ratificat de minimum 12 state inainte de 1 ianuarie 2013, ceea ce ar echivala cu scurtarea acestui timp. „Sigur, se poate intampla sa intre in vigoare mai repede. (…) Nu exclud posibilitatea ca 12 state sa ratifice tratatul inainte de 1 ianuarie 2013. Vreau sa cred ca Romania va fi una din cele 12 tari”, a mai spus Basescu.El a precizat ca va face mai multe declarati, marti, la Bucuresti, intr-o conferinta de presa.

Statele Uniunii Europene, cu exceptia Marii Britanii si a Republicii Cehe, au adoptat luni seara un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificata a unor „reguli de aur” privind echilibrul bugetar, a anuntat presedintele UE.

author avatar
Ciprian Purice
79 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger