AcasăNewsBasescu spune ”nu” americanilor

Basescu spune ”nu” americanilor

Revenit in postura de simplu om politic, fostul presedinte Traian Basescu nu se mai repede sa le faca americanilor pe plac, ba chiar a invatat sa spuna ”nu”.

Fostul presedinte reclamă anchetele televizate

Prezent la Universitatea de Vara a romanilor de pretutindeni de la Izvoru Muresului, Traian Basescu a declarat ca Romania nu are nevoie de arsenal nuclear pe teritoriul ei – opinie exprimata in contextul in care SUA ar putea fi nevoita sa-si mute focoasele nucleare de la baza Incirlik, in cazul deteriorarii relatiei cu Turcia. ”In ceea ce ma priveste, cred ca Romania a facut suficient pentru alianta NATO si pentru relatia bilaterala bazata pe Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI cu Statele Unite, gazduind scutul antiracheta de la Deveselu. Nu cred ca teritoriul Romaniei trebuie sa devina un teritoriu pe care sa fie si un arsenal nuclear. Este suficient ca avem rachetele scutului antiracheta. Nu cred in primul rand ca acest lucru ar spori relevanta noastra din punct de vedere al importantei in interiorul NATO, atata timp cat relevanta ne este garantata de existenta scutului antiracheta”, a respins Basescu varianta mutarii focoaselor nucleare americane din Turcia in Romania.

”Cea mai informata persoana” timp de 10 ani i-a descoperit acum pe romanii din Har-Cov

Dupa ce a tacut malc timp de doua mandate, fostul presedinte Traian Basescu spune acum ca statul ar trebui sa intervina si sa-i ajute pe romanii din Harghita si Covasna, care sunt obligati sa inghita ”multe umilinte” de la maghiarii majoritari in zona. ”Ar fi greu de imaginat sa creezi in Romania un program prin care sa-i tratezi pe cetatenii romani ca pe o minoritate, trebuie gasite formule mai elegante. Dar trebuie facut ceva, pentru ca stiu si despre unele umilinte pe care le suporta romanii din Covasna si Harghita, in mod deosebit in relatia cu administratiile locale”, a declarat cetateanul Traian Basescu. Care adevarat graieste, chiar daca omite sa explice de ce ce aceste adevaruri nu au fost auzite si din gura presedintelui Traian Basescu. Nu de alta, dar din postura de primul om in stat ar fi putut de mult sa schimbe cate ceva in favoarea romanilor umiliti si tratati ca minoritari neaveniti in proria lor tara.

author avatar
Simona Badulescu
150 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger